La mai puțin de trei săptămâni după ce Vocea Timișului a publicat ancheta despre „rețeaua concursurilor aranjate din Timișoara”, conducerea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara a confirmat oficial, printr-un document intern, că există nereguli la selecția pentru postul de șef serviciu tehnic.
Managerul conf. dr. Stela Iurciuc a semnat Decizia nr. 227/28.10.2025, prin care anulează concursul în urma „suspiciunilor aduse la cunoștința publică”. Cu alte cuvinte, investigația noastră nu doar că a avut ecou, ci a forțat administrația spitalului să recunoască problemele.
În actul oficial, emis cu antetul spitalului și ștampilă, se menționează explicit articolul „Rețeaua concursurilor din Timișoara. De la STPT la Spitalul Municipal, aceiași oameni decid cine trebuie să câștige” ca sursă a sesizărilor care au dus la verificări interne. Iar concluzia Comisiei de analiză, consemnată într-un proces-verbal din 16 octombrie, a fost clară: au existat „împrejurări privind derularea concursului” care pun sub semnul întrebării corectitudinea procedurii.
Pe scurt, nu presa „a interpretat greșit”, cum se grăbesc să spună unii, ci chiar spitalul recunoaște în scris că a fost nevoie să oprească totul „pentru păstrarea integrității procedurii de recrutare”.
Concursul viza postul de Șef Serviciu Grad II – Serviciul Tehnic, iar printre membrii comisiei se regăseau nume deja menționate în ancheta noastră: Florin Petolea, Florica-Daniela Păduraru și Alexandru Szekely, oameni care au apărut, coincidență sau nu, și în alte selecții publice din Timișoara. După publicarea articolului, spitalul a declanșat o analiză internă, iar acum admite nevoia de „transparență, legalitate și bună-credință”.
Pe scurt: concursul a fost anulat, comisia se schimbă, iar procedura se va relua „cu respectarea strictă a legislației în vigoare”. Deocamdată, nimeni nu vorbește despre sancțiuni, deși decizia face trimitere la procesul-verbal în care neregulile sunt deja consemnate.
Aceeași conducere care refuza constant să răspundă solicitărilor noastre pe Legea 544 și evita telefoanele jurnaliștilor a fost, iată, obligată de propriile constatări să confirme ceea ce noi scriam de la început: concursul nu a fost curat.
Rămâne întrebarea firească: dacă nu ar fi fost dezvăluit public, câte alte concursuri ar fi trecut la fel, în liniște? Și, mai important, ce garanții avem că la următoarele selecții nu vor apărea aceleași figuri în comisii, sub alte decizii și alte antete?
Pentru moment, un lucru este cert: presa liberă a făcut treaba pe care administrația locală o evita. Concursul s-a anulat, dar rețeaua rămâne în picioare.
sursa foto:pressalert.ro




