Interdicția cu role și trotinete prin centrul Timișoare, în dezbatere publică, astăzi. Numărul participanților e crucial!

- Advertisement -

Penultimul pas înainte de supunerea la vot în plenul Consiliului Local Timişoara a interdicţiei privind circulaţia cu role, trotinete şi skateboard-uri prin centrul oraşului va fi făcut astăzi, de la ora 14, atunci când în sala de consiliu a instituţiei de pe C.D Loga va fi organizată o dezbatere publică pe tema acestui proiect. Cei nemulţumiţi de dorinţa primarului Robu sunt chemaţi în număr cât mai mare să îşi spună părerea, asta pentru că edilul susţine că nu se va lăsa înduplecat de doleanţele celor pe care îi consideră frustraţi şi cârcoraşi.

„Eu nu dau înapoi, să fie clar! Am retras proiectul de HCL de pe ordinea de zi nu pentru că aș avea vreo îndoială că ce vrem să facem e bine și e necesar, ci pentru că dacă se dorește o dezbatere publică pe temă, eu am obligația legală să o organizez.
Iar pentru mine, legea este sfântă! Interesant este -a câta oară?!- că „indignații” vocali nu sunt niciunul (!!!) utilizatori de mijloacele vizate, nici părinți de utilizatori, ci aceeași mixtură de frustrați, cârcotași, oponenți politic etc. -categorii în bună măsură suprapuse-, ca de obicei. (…) A fost suficient să se vorbească despre interdicție și s-a putut fără ele, fără ca cineva să fi văzut șuvoaie de lacrimi pe străzile orașului! În schimb, mii și mii de timișoreni s-au plimbat liniștiți, bucurându-se plenar de zonele nepereche dedicate pentru așa ceva ale dragului lor oraș! Mii și mii, până către ora 23! Eu pe acești timișoreni îi reprezint, pe cei mulți și tăcuți în bunul lor simț! Iar dacă pentru binele acestora trebuie să înfrunt cârcotași, frustrați, oponenți politic -o spun din nou: categorii în bună măsură suprapuse-, o fac cu plăcere!”,
a explicat primarul Timișoarei pe Facebook.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare