Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

La Timişoara se lansează „Respectul celor scrise sau uşurinţa exprimării”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

„Respectul celor scrise sau uşurinţa exprimării”este o carte biografică, scrisă în limba maghiară de Darvay Nagy Adrienne, care surprinde în principal implicarea actorului Demeter Andras în viaţa culturală din Timişoara. La doar 24 de ani a câştigat primul concurs managerial organizat acum două decenii, în România. El a obţinut postul de director de teatru, ajungând în fruntea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. Andras este, de asemenea, iniţiatorul Festivalului Internaţional SalTimBan, precum şi interpretul unor roluri principale ale operelor „shakespeare-iene” în trei limbi.Printre altele, rolul Claudius în Hamlet-ul de acum zece ani, devenit astăzi un spectacol legendar. La împlinirea a exact 8 ani de zile de când, în rolul lui Faust, şi-a luat adio de la directoratul timişorean, Demeter András István revine în oraşul de pe Bega.

„Deseori îmi aduc aminte de imaginea lui Demeter Andras care atunci conducea deja teatrul de zece ani: cum stătea el îngândurat pe șine, în spectacolul aniversar al Teatrului Maghiar care sărbătorea  jumătate de secol, în timp ce în jurul lui năvăleau  protagoniștii spectacolului, adică membrii trupei Teatrului Maghiar și artiștii de diverse naționalități, invitați. Acest moment urmează după scena iscodirii, așa-zisa scenă a mănăstirii, când Regele își dă seama că dușmanul său, Hamlet nu e supărat din dragoste. Polonius a plecat deja, iar trupă de actori se pregătește pentru scena cursei de șoareci.Momentul acesta a căpătat o putere emblematică, depășind evenimentele dramaturgiei reale: directorul artist,  încă incredibil de tânăr, este înconjurat de tot ceea ce e de fapt meritul propriei perseverențe, realizarea lui, prin care a pus pe șine Teatrul Maghiar din Timișoara, condamnat la desființare.”, a afirmat autorul Darvay Nagy Adrienne.

Evenimentul se va derula miercuri, 18 decembrie, la ora 18:30 în librăria Cărtureşti din Iulius Mall.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore