„Leii” cedează la Cluj, în prelungiri. U Mobitelco 95-84 BC Timişoara

- Advertisement -

BC Timişoara ajunge la un bilanţ nefavorabil în cea de-a doua parte a sezonului regulat, înregistrând vineri seara cel de-al treilea eşec din patru meciuri disputate. Formaţia care le-a pus „capac” a fost U Mobitelco, la Cluj, acolo unde ardelenii s-au impus cu 95-84, însă numai după prelungiri.

BC Timişoara pare că nu-şi intră în mână în returul acestui sezon regulat. „Leii din Banat” au înregstrat o nouă înfrângere, de data aceasta pe terenul fostei campioane – U mobitelco Cluj-Napoca, la finele unui meci ce a avut nevoie de prelungiri pentru stabilirea câştigătoarei, finalul celor patru sferturi afişând un scor de 79-79.

„Leii” au debutat excepţional în acest meci, reuşind să-şi adjudece primul sfert la o diferenţă de şapte lungimi, 23-16 în favoarea oaspeţilor, însă ardelenii au revenit în acelaşi mod în sfertul doi, în care bănăţenii nu reuşeau să mai înscrie decât 18 puncte, formaţia din Cluj reuşind să se impună cu 27-18, iar la pauza mare, tabela arenei Horia Demian, în care şi-au făcut loc aproape 2.000 de spectatori, să indice 43-41 în favoarea „şepcilor roşii”.

Revenirea pe parchet nu le-a priit timişorenilor, elevii lui Jovanovic fiind lăsaţi în urmă de ardeleni, după ce aceştia şi-au adjudecat şi sfertul trei la doar două lungimi, 18-16, iar scorul general devenea 61-57 pentru „U”. Ultimul sfert, cel de-al patrulea avea să aducă o revenire palidă a „leilor”, Zlatko Jovanovic şi compania reuşind să înscrie cu exact patru puncte mai mult decât formaţia de pe Someş, iar scorul de la finalul celor patru sferturi avea să 79-79, ceea ce însemna că ehipa câştigătoare se va afla doar după prelungiri.

În prelungiri, clujenii au înscris nu mai puţin de 16 puncte, în timp ce echipa de pe Bega s-a „mulţumit” cu doar 5 reuşite, ceea ce a dus la un rezultat net în favoarea ardelenilor, 95-84, iar BC Timişoara pierde din nou în prelungiri, aşa cum se întâmpla, în tur, la Rovinari.

Marcatori pentru BC Timişoara au fost: Zlatko Jovanovic cu 20 de puncte şi 5 pase decisive, Gary Gallimore – 16 puncte şi 3 recuperări, Popescu – 12 puncte şi 10 recuperări, Archie – 11 puncte şi 5 recuperări, Tudosă – 8 puncte, Sarovic – 7, Johnson – 6 puncte şi 4 recuperări, Tuljkovic – 4 puncte şi 4 recuperări.
foto: Facebook/BaschetClubTimisoara

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare