Ministerul Transporturilor aprobă opt proiecte pentru energie verde la aerodromuri, cu finanțare de 260 milioane lei

Ministerul Transporturilor a finalizat evaluarea cererilor: 260 milioane lei pentru investiții în surse regenerabile și stocare de energie.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru Fondul pentru Modernizare destinat României, a publicat rezultatele apelului de proiecte PFM/649/PFM_P9/NA/P9_OS1/FM_9.1. Acesta are ca obiectiv sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare.

În perioada 19 mai – 1 august 2025, au fost depuse 13 cereri de finanțare. În urma procesului de evaluare, 8 proiecte au fost declarate eligibile, cu o valoare totală a ajutorului de stat de 259.725.897,88 lei, în timp ce 5 cereri nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate.

Procesul de evaluare tehnico-economică s-a încheiat mai devreme decât termenul prevăzut prin Ordinul MTI nr. 732/17.07.2025. Astfel, perioada de depunere a contestațiilor începe în ziua următoare publicării rezultatelor și se încheie la 1 octombrie 2025.

Pentru proiectele declarate eligibile, în intervalul 4 noiembrie – 4 decembrie 2025, solicitanții vor transmite documentele suport prin care demonstrează îndeplinirea criteriilor de eligibilitate asumate prin Declarația unică și vor semna contractele de finanțare.

Ministerul Transporturilor a mai anunțat că, în anul 2026, va fi lansat un nou apel destinat sprijinirii investițiilor în energie regenerabilă pentru autoconsumul aerodromurilor. Astfel, beneficiarii care nu au îndeplinit condițiile la acest apel vor putea aplica din nou.

Lista proiectelor acceptate și punctajele obținute sunt disponibile pe site-ul oficial al ministerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE