Foto: Radu Constantin

Luni, 17 februarie 2014, în jurul orei 13:00, un autoturism Opel Astra care se deplasa pe strada Iosif Vulcan dinspre Uzina de Apă spre strada Andrei Şaguna, a intrat în depăşirea unui autoturism Nissan Tiida, care semnaliza virarea la stânga, pe strada Ioan Bontilă.

Şoferiţa Nissan-ului nu s-a asigurat suficient înaintea virajului, iar viteza Opel-ului aflat în depăşire, condus de un bărbat, era prea mare pentru a mai fi evitat impactul, rezultatul fiind avarierea celor două autoturisme. Dacă maşina nemţească a scăpat mai puţin şifonată, cea de fabricaţie asiatică a “suferit” grav de pe urma accidentului.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au demarat o anchetă în vederea stabilirii şoferului vinovat, dar spre binele celor doi conducători rezultatul testelor pentru alcool a fost “0”. La accident şi-a făcut apariţia şi o autospecială SMURD, care a constatat că cei doi şoferi sunt perfect în regulă, nefiind necesar transportul niciunuia la spital şi nu necesitau nici un fel de intervenţie specializată, femeia fiind în stare de şoc, datorată sperieturii puternice.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii vinovatului, a şoferului care va fi nevoit să suporte daunele.

La comentariile apărute pe facebook şi la rugămintea proprietarului autoturismului Opel, precum că, asigurarea nu este valabilă, vom posta mai jos pozele făcute astăzi 18.02.2014 la asigurarea autoturismului marca Opel Astra.

 

Spune-ţi opinia civilizat!