Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

O rețea care exploata sexual minore, ANIHILATĂ de polițiștii de la „Crima Organizată” Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Polițiștii de la „Crima Organizată” Timișoara au descins în forță azi dimineață la cinci adrese pentru a anihila o rețea specializată în exploatarea sexuală a mai multor minore. Victimele erau racolate din Moldova, din județul Bacău, și erau cazate în apartamente de pe raza Timișoarei. Desigur, ca recompensă pentru că le plătea chiria, bătrânul pretindea zilnic „bonusuri” sexuale iar dacă era refuzat le amenința că le va da afară din locuințe.

O tânără de 27 de ani era capul organizației. Aceasta colecta toți banii, dar avea și clienții săi pe care-i racola prin intermediul anunțurilor de la mica publicitate. Din câte se pare după monitorizările DIICOT, femeia folosea cea mai mare parte a banilor pentru a-și cumpăra cocaină și speed, aproximativ 1000 de lei pe zi.

În urma cercetărilor a mai rezultat și faptul că, în perioada ianuarie – octombrie 2015, membrii grupului, cu vârste între 24 și 32 de ani, au racolat mai multe fete, majoritatea minore sau trecute recent de pragul majoratului, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, pe care le-a forțat prin amenințări și constrângeri să se prostitueze în apartamentele închiriate. Victimele provin din familii dezorganizate sau cu o situație materială precară. Până în prezent au fost identificate șase dintre tinere, unele dependente de substanțe psihotrope. Bărbatul care deținea apartamentele are vârsta de 61 de ani și era legătura directă cu membrii grupării infracționale

În această dimineață oamenii legii au deschis atât la locuința dealer-ului, dar și la ceilalți suspecți.

Sursă: romaniatv.ro

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore