Poli Timișoara, mesaj de încurajare pentru Marián Čišovský: ”Be strong, Ciso! #28forever”

- Advertisement -

”Foștii colegi de echipă au aflat de situația dificilă prin care trece Marián Čišovský, ex-jucătorul Politehnicii Timișoara. Antrenorul nostru Dan Alexa, cel care în urmă cu câțiva ani evolua alături de ”Ciso” sub tricoul alb-violet, i-a transmis azi un mesaj de susținere. Fii puternic, Ciso, poți câștiga și această luptă! ‪#‎28forever” se arată pe pagina de Facebook a ‬clubului de pe Bega.

Vă reamintim că în luna ianuarie a anului trecut, fostul jucător al Politehnicii Timişoara, a primit o veste necruţătoare din partea medicilor. Acesta a fost informat că suferă de scleroză laterală amiotrofică -boală cunoscută și ca ”boala Lou Gehrig“ sau ALS, care se manifestă prin lipsa coordonării membrelor, pierderea motricităţii şi probleme de vorbire.

Fostul fundaş a fost prezent, luni, alături de foștii săi coechipieri de la Viktoria Plzen -echipă la care a evoluat după plecarea de la Timișoara,, care au câştigat titlul în Cehia. De departe cel mai emoționant moment al meciului a avut loc după ultimul fluier al arbitrului central, când jucătorii lui Viktoria i-au dedicat titlul cucerit lui Marián Čišovský, fostul fotbalist izbucnind în lacrimi, vezi VIDEO.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara si-a luat mijlocas ofensiv de nationala! Doi veterani au parasit echipa

Doi dintre vechii componenți ai clubului de fotbal Poli...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare