Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Poliția Locală AMENINȚĂ: Salubrizați și împrejmuiți terenurile. Vin AMENZILE!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția proprietarilor de terenuri de pe raza municipiului Timișoara că au obligația, conform HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009, să asigure salubrizarea şi împrejmuirea acestora, nerespectarea prevederilor legale atrăgând după sine sancțiuni între 1.500 – 2.500 lei atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

Oamenii legii din cadrul Serviciului Protecția Mediului efectuează zilnic verificări pe această linie, numai în primele șase luni ale acestui an fiind identificate un număr de 190 astfel de terenuri, cu 83 mai multe decât în anul precedent. Instituția face apel la deținătorii de terenuri să le îngrijească și să le împrejmuiască în perioada imediat următoare, deoarece de la 1 septembrie 2014 vor fi verificate toate terenurile aflate în această situație, iar în cazurile în care se constată că nu au fost igienizate se vor lua măsuri de sancționare conform legislației în vigoare. Deși procedura de identificare a proprietarilor necesită un timp mai îndelungat deoarece aceste demersuri presupun inclusiv verificarea la Cartea Funciară și la Direcția Fiscală, după finalizarea procedurilor proprietarii care nu au întreținut terenurile vor fi sancționați cu amendă, fiind totodată somați ca într-un termen stabilit să intre în legalitate și să imprejmuiască aceste terenuri.

Astfel de verificări vin și ca urmare a sesizărilor de la cetățeni cu privire la formarea de rampe clandestine de deșeuri care pe timp de primăvară–vară se pot transforma în surse de poluare, dar și cu privire la dezvoltarea pe aceste terenuri de culturi de ambrozie care reprezintă, de asemenea, un factor alergen pentru populație, toate acestea pe lângă aspectul inestetic conferit de aceste terenuri. Persoanele care cunosc astfel de locații pot apela la Dispeceratul Poliției Locale Timisoara 0256-968, iar polițiștii locali vor efectua verificări la fața locului în vederea identificării proprietarilor și luarea măsurilor legale în cazurile semnalate.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore