În scandalul demolărilor de la complexul Dinar, Primăria Timișoara invocă lipsa unor autorizații vechi de construcție. Răspunsul oficial semnat de Direcția de Autorizări și Control precizează că documentele din 1987 și 1998 „nu pot fi puse la dispoziție, fiind trimise la București pentru conversie digitală”. Doar că filmările realizate recent în subsolul instituției ridică mari semne de întrebare.
În imaginile obținute se vede clar un spațiu insalubru, care adăpostește mormane de dosare prăfuite, cutii rupte, pereți umezi și infiltrații. Nici urmă de echipamente de scanare, personal arhivistic sau proces de digitalizare în curs. Nu există o dovadă că autorizațiile vechi au fost într-adevăr trimise la București — iar bănuiala rezonabilă este că zac tot în acel subsol, printre hârtii uitate și igrasie.
În lipsa documentelor originale, Primăria afirmă că a stabilit perioada construirii extinderilor „pe baza imaginilor panoramice disponibile”, adică după capturi Google Street View. Pe baza acelor presupuneri, au fost semnate dispoziții de demolare. Fără o verificare arhivistică completă, fără expertiză tehnică și fără o copie certificată a autorizațiilor invocate de proprietari.
Legea Arhivelor Naționale obligă instituțiile publice să asigure păstrarea și protejarea documentelor.
Ceea ce se vede în subsolul Primăriei Timișoara e exact opusul: dosare degradate, condiții improprii, lipsă de ordine și o indiferență administrativă crasă. Iar în loc de transparență, se servește o explicație convenabilă — „sunt trimise la digitalizare”.
Expresia „digitalizare” a devenit paravanul perfect pentru lipsa de control. Nu există nicio dovadă că actele au plecat efectiv din Timișoara, dar se folosesc drept scuză pentru a bloca accesul publicului și al părților interesate. Dacă documentele lipsesc, e neglijență gravă. Dacă există și nu sunt puse la dispoziție, e obstrucționare. În ambele cazuri, rezultatul e același: decizii administrative luate pe baza unor presupuneri.
Războiul de la Dinar nu e doar despre demolări abuzive, ci despre o administrație care își ascunde propriul trecut în subsol. Acolo unde praful acoperă adevărul, iar „digitalizarea” e doar o poveste spusă în limbaj birocratic. Poate că documentele n-au plecat niciodată din oraș. Sau poate că au fost îngropate, la propriu, sub ,,Primăria de Sticlă”.
