Se încălzesc caloriferele timişorenilor! Colterm începe probele la cald

- Advertisement -
Pentru pregătirea sezonului rece, Colterm anunţă că din data de 11 octombrie, adică de luni, începând cu ora 8, vor începe, etapizat, probele la cald ale instalațiilor de încălzire.

Într-o primă etapă, căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din punctele și centralele termice fiind reglată la 35 grade C. Pentru a se putea constata și remedia eventualele probleme ce pot să apară în sistemul de distribuție, până vineri, 15 octombrie, se va livra căldură în regim continuu, după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare în următoarele zile, temperatura va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții, ori chiar întreruperea încălzirii, dacă va fi cazul.

Pentru acesta, solicităm timișorenilor clienți COLTERM să-și deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea identifica eventualele probleme în imobile care pot apărea la pornirea sistemului„, transmit reprezentanţii Colterm.

Calorifere nu se vor încălzi însă, în tot oraşul. Din cauza lucrărilor de retehnologizare a sistemului de termoficare, vor fii puncte termice la care nu se va putea porni, deocamdată, furnizarea încălzirii (total sau parțial): PT Păltiniș, PT 7C, PT 21, PT 6, PT 63, PT 41, PT 45A, PT 45, PT 84, PT 98, PT 86.

Reprezentanţii Colterm asigură însă clineții afectați de această situție că lucrările vor fi finalizate pănă vineri, 15 octombrie, astfel încât furnizarea încălzirii să fie posibilă și la aceste puncte termice.

În cazul apariției unor probleme tehnice la instalațiile de distribuție ale COLTERM sau la instalațiile interioare ale consumatorilor, este posibilă întreruperea livrării căldurii pe anumite trasee, până la remedierea acestora.

De asemenea, în cazul în care consumatorii constată apariția unor probleme tehnice sau daca până la ora 20 a zilei de marți, 12 octombrie, constată că nu au căldură, aceștia pot suna la Dispeceratul COLTERM, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) și 0756061468. Echipele COLTERM vor asigura asistență tehnică 7/7 și 24/24 pe toată perioada probelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...