Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Sentință definitivă pentru torționarul Alexandru Vișinescu: 20 de ani de închisoare

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Alexandru Vișinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost condamnat, miercuri, la 20 de ani de închisoare, pentru infracțiuni împotriva umanității. Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins apelul făcut de Alexandru Vișinescu la decizia Curții de Apel București, care l-a condamnat pe acesta la 20 de ani de închisoare și degradare militară pentru săvârșirea de tratamente neomenoase. Încadrarea sa a fost schimbată ulterior în infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate de acesta asupra deținuților politici, potrivit hotnews.ro.

Vișinescu a fost trimis în judecată în 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit procurorilor care au instrumentat dosarul, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic. Anchetatorii mai notează că deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără a li se asigura un minim de medicamente și fără a li se acorda îngrijiri medicale.

„Condițiile de viață din Penitenciarul Râmnicu Sărat, așa cum reies din documente și au fost descrise și de foștii deținuți, au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă și tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vișinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani. Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic si psihic”, au arătat procurorii, potrivit Hotnews.

Alexandru Vișinescu a așteptat acasă pronunțarea sentinței. El urmează să fie încarcerat în cursul zilei de miercuri.

Sursa foto: hotnews.ro

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. Am tot cautat pe subiectul Visinescu si nu am aflat, caci nimeni nu a precizat: lt. col Visinescu Alexandru, ofiter superior roman, din ce arma /specialitate a facut parte? Militie? Aparare? Justitie? Trupe de securitate? Securitate? Pompieri? Graniceri? (Cam astea au fost specializarile in care puteau exista ofiteri romani inainte de 1989…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore