Poveste tipic românească. În Timiş copiii de la grădiniţă şi din ciclul primar vor trebui să îşi aştepte dascălii aproximativ o săptămână, după ce în metodologia de concurs pentru suplinitori a fost introdusă o clauză ce prevede asistenţa la ore. Şi cum e vacanţă inspectoratul a decalat concursul pentru o dată ulterioară, după ce va începe şcoala.
” Avem neacoperite 103 posturi de învăţători, din care 7 de limba germană 11 de maghiară. De asemenea avem 140 posturi educatoare, din care 32 de limba germană 20 de maghiară, 2 de romani, 1 de sârbă ,1 de bulgară şi 2 de ucraineană. Posturile se vor ocupa, dar trebuie ca o săptămână suplinitorii să facă asistenţă la clasă. Avem mai mulţi doritori decât posturi ocupabile, nu ne facem probleme, însă aceasta este metodologia„. Cornel Petroman, inspector şcolar general ISJ Timiş.
În tot acest timp directorii de şcoli vor trebui să asigure personal la clase, astfel încât copiii să nu rămână nesupravegheaţi până la data concursului.
Dacă la acest captiol sunt ceva probleme, la clasele pregătitoare se pare că totul este în grafic, peste 80% din mobilier fiind deja în clase, iar materialele didactice sunt pregătite. În Timiş vor funcţiona 260 de clase din care 202 independente şi 58 în regim de simultan, fiind un deficit de doar 3 învăţători în acest moment.
Alexandra Dobre