miercuri, octombrie 14, 2026

Un șofer și-a RĂNIT prietena după ce a băut, s-a urcat la volan și s-au RĂSTURNAT cu mașina, la Periam

1 minute citire
ACCIDENT cu victimă ÎNCARCERATĂ la Timișoara.038

Marți, 26 mai 2015, în jurul orei 4:35 dimineața, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier în apropierea localităţii Periam.

Aceștia s-au deplasat de urgență la faţa locului, unde au constatat că un tânăr în vârstă de 20 de ani a condus un autoturism pe DJ 682, dinspre Sânpetru Mare înspre Periam, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul vehiculului, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma accidentului, şoferul şi o tânără de 17 ani, pasager în autoturism, au suferit răni uşoare.

Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul aflat la volan s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate