Vineri se dă startul în Timiş Rally 2013, cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri

- Advertisement -

Etapa a II-a a Campionatului Naţional de Raliuri – Timiş Rally 2013 – se apropie. Editia din acest an debutează vineri, 12 aprilie 2013, şi va fi diferită faţă de cea de anul trecut. Având acum două zile pline în care concurenţii vor parcurge 111.73 km de probe speciale împărţiţi în 15 probe speciale.

O altă noutate, pe lângă împărţirea probelor pe două zile de concurs, anul acesta avem în fiecare zi de concurs câte o superspecială care încheie ziua. Prima fiind programata la Lugoj încep\nd cu orele 20:07 care se va desfăşura pe un traseu inedit, în care spectatorii vor avea ce vedea, urmând ca în ziua secundă, superspeciala să se desfăşoare pe aceeaşi superspecială ca şi anul precedent la Podul Traian, din Timişoara, începând cu orele 15:54.

Pe lista de inscrieri se regăsesc peste 50 de echipaje, care vor lua startul la Timiş Rally. Nume cu greutate cum ar fi Vali Porcişteanu, câştigătorul etapei timişene de anul precedent, vicecampionul mondial Francois Delecour, care anul trecut a terminat pe un loc 4 la general în spatele lui Spitzmuller, aflat pe poziţia secunda şi a lui Dan Gîrtofan care a ocupat ultima treaptă a podiumului în Banat.

Etapa din 2013 se anunţă o etapă foarte strânsă, piteşteanul Porcisteanu, care a fost învins la etapa din Braşov de către Delecour, în ciuda faptului că până la ultima probă a fost lider, după o ieşire în decor acesta a pierdut timp preţios şi a căzut până pe poziţia a 6-a la general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Muncă la negru și pericole în șantierele din Timiș – controale în forță ale ITM. Amenzi de peste 220.000 de lei

În perioada 18–21 martie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă...

Accident la o benzinărie de pe Calea Lugojului. Șofer beat, depistat cu 1,07 mg/l alcool în aerul expirat

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Cum se duc banii publici, din Timiş, pe apa sâmbetei. Echipaje de raliuri înghit zeci de mii de lei fără folos

Banii publici contribuie fără îndoială, într-o mică sau mare...

Raliul Timişului a fost scos din calendarul Campionatului Naţional! Vezi ce spune preşedintele Federaţiei EXCLUSIV

Timişoara şi judeţul Timiş au fost "sărite din schemă",...

Din aceeași categorie

Muncă la negru și pericole în șantierele din Timiș – controale în forță ale ITM. Amenzi de peste 220.000 de lei

În perioada 18–21 martie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă...

Minciuni frumos ambalate: bugetul Timișoarei, între promisiuni și realitate

Primarul Dominic Fritz anunță cu entuziasm un buget record...

Accident la o benzinărie de pe Calea Lugojului. Șofer beat, depistat cu 1,07 mg/l alcool în aerul expirat

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs...