Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Raliul Timişului a fost scos din calendarul Campionatului Naţional! Vezi ce spune preşedintele Federaţiei EXCLUSIV

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Timişoara şi judeţul Timiş au fost „sărite din schemă”, din nou, din calendarul competiţional al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop (CNR). Competitia se va desfăşura, în 2014, fără să mai treacă prin Timişoara, Capitala Banatului fiind privată de a vedea show-uri adevărate şi în urmă cu câţiva ani.

De vină pare a fi organizarea, care a lăsat de dorit anul trecut, punctajul slab obţinut de această etapă făcând ca Timiş Rally să retrogradeze, după spusele preşedintelui Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), pe care am îndrăznit să-l luăm la întrebări pentru cititorii noştri, amatori de „rally”.

„În primul rând, vă mulţumesc pentru interesul arătat Campionatului Naţional de Raliuri „Dunlop” şi pentru etapa timişoreană care îmi doresc să revină cât mai curând în calendarul competiţional” a ţinut să înceapă Ovidiu Mazilu, preşedintele FRAS.

Întrebat care este motivul exact pentru care în 2014 această competiţie a fost eliminată din calendar, preşedintele Federaţiei a spus: „Fiecare etapă a Campionatul Naţional de Raliuri „Dunlop” este evaluată printr-o serie de rapoarte întocmite de către observatorul federal, de sportivii participanţi şi de oficialii FRAS prezenţi la competiţie, iar pe baza acestor date culese la faţa locului, raliul primeşte un punctaj. La capătul fiecărui sezon competiţional în CNR „Dunlop”, Federaţia Română de Automobilism Sportiv analizează rapoartele şi ierarhizează etapele în funcţie de punctajul obţinut de acestea. Din păcate, Timiş Rally s-a clasat pe ultimul loc în clasamentul raliurilor 2013, regulile de concurenţă implementate în 2012 impunând ca raliul cu cel mai slab punctaj să fie retrogradat sau înlocuit, după caz”.

Aşa cum era firesc, timişenii îşi doresc să ştie ce a produs acest „minus” în etapa din 2013, cum s-a ajuns în situaţia aceasta, cine e de vină şi care sunt factorii care au dus la eliminarea din calendarul competiţional. „Din cele nu mai puţin de nouă rapoarte ale oficialilor şi sportivilor FRAS dedicate fiecarui raliu, s-au extras concluzii despre ediţia de anul trecut a Timiş Rally, care au fost comunicate organizatorului. Între punctele slabe ale competiţiei care a avut loc în perioada 12-13 aprilie 2013, semnalate inclusiv în mass-media, s-au reţinut calitatea proastă a asfaltului, vitezele medii ridicate înregistrate pe probele speciale şi distanţa mare între derularea probelor contra cronometru din zona Lugoj şi oraşul Timişoara. Cu toate că au fost apreciate eforturile întreprinse de organizator pentru compensarea deficienţelor, acestea au depunctat totuşi Timiş Rally. Pe de altă parte faptul că etapa de la Timişoara a obţinut cel mai slab punctaj dintre etapele CNR „Dunlop” din 2013 reflectă mai degrabă o creştere de ansamblu a nivelului campionatului intern, decât o lipsă de interes din partea organizatorului, care nu putea de exemplu să aducă probele speciale mai aproape de Timişoara şi nici să le schimbe configuraţia” a precizat Mazilu.

Ce trebuie făcut ca această etapă să se „nască” din nou din 2015? Este o întrebare la care ne-a răspuns cu amabilitate tot preşedintele Federaţiei. „Pentru FRAS, Banatul şi în mod deosebit municipiul Timişoara reprezintă un centru de tradiţie al sportului automobilistic românesc şi o pepinieră de talente ale volanului sportiv, ca să nu mai menţionez interesul sponsorilor pentru acest centru economic. Timişul este al 6-lea judeţ din ţară, după numărul de sportivi legitimaţi FRAS la toate disciplinele în sezonul competiţional 2013. Pentru sportivi şi pentru publicul timişean, un public avid de motorsport, consider a fi benefic să avem din nou o etapă CNR „Dunlop” în capitala acestui judeţ, cu atât mai mult cu cât Timişoara a făcut parte din calendarul primei ediţii de campionat (1969). Însă revenirea Timiş Rally în calendarul FRAS începând cu 2015 este condiţionată de candidatura unui club organizator local care să garanteze un eveniment la standardele actuale din CNR „Dunlop”. În altă ordine de idei, cred că Asociaţia Judeţeană de Automobilism Sportiv ar putea fi o portavoce mult mai puternică a dezideratelor cluburilor sportive din Timişoara, care de câţiva ani buni se află într-o altfel de rivalitate decât cea de pe pista de concurs. Am avut multe discuţii în jurul acestui subiect al înfiinţării A.J.A., am avut chiar promisiuni concrete şi angajamente ferme, dar din păcate aceasta „uniune”, care de altfel este prevăzută în Lege, nu s-a concretizat nici până astăzi” a precizat Ovidiu Mazilu, care dă astfel o palmă peste obrazul celor care organizează diferite competiţii de mică anvergură în detrimentul celor cu adevărat importante atât în plan local cât şi naţional.

Calendar Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop – 2014:

– Etapa I: Raliul Sibiului, 27 februarie-1 martie, pe zăpadă (coeficient 1);
– Etapa a II-a: Raliul Braşovului, 22-23 martie, pe asfalt (coeficient 1.2);
– Etapa a III-a: Raliul Aradului, 25-26 aprilie, pe macadam (coeficient 0.8);
– Etapa a IV-a: Raliul Deltei, 23-24 mai, pe macadam (coeficient 1);
– Etapa a V-a: Raliul Clujului, 13-14 iunie, pe asfalt (coeficient 1);
– Etapa a VI-a: Raliul Bacăului, 4-5 iulie, pe macadam/asfalt (coeficient 1);
– Etapa a VII-a: Raliul Iaşului, 5-6 septembrie , pe macadam (coeficient 1);
– Etapa a VIII-a: Raliul Harghitei, 26-27 septembrie, pe macadam (coeficient 1).

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore