Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Volksbank – prima bancă din România urmărită penal ca persoană juridică, pentru tentativă la înşelăciune

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Banca Volksbank România SA se află sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune. Totul a început de la reclamaţia unui client care a acuzat banca de faptul că a implementat defectuos OUG 50. Acesta este primul caz în care o bancă este urmărită penal ca persoană juridică, informează economica.net.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a declanşat urmărirea penală împotriva a cinci angajaţi ai Volksbank, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv pentru complicitate la această infracţiune, în acest an, după cum economica.net scria în luna octombrie. În acelaşi dosar s-a început şi urmărirea penală a persoanei juridice Volksbank România SA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de înşelăciune. Parchetul arădean a decis să înceapă urmărirea penală a persoanei juridice la începutul lunii noiembrie, potrivit surselor portalului mai sus menţionat.

În cazul persoanelor juridice aflate sub urmărire penală, organele judiciare notifică Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în privinţa acestei stări, conform Codului de Procedură Penală. Volksbank România are menţiunea „Stare firmă: funcţiune, urmărire penală” în certificatul constatator de la O.N.R.C. solicitat de economica.net.

În cazul băncilor, este notificată şi Banca Naţională a României, ca autoritate de reglementare.

Totul a pornit de la OUG 50/2010

Un client al Volksbank a depus plângere penală împotriva băncii şi a angajaţilor acesteia în anul 2010, invocând faptul că banca a aplicat deliberat greşit prevederile Ordonanţei 50/2010. Legea obliga banca să elimine din contractele de credit „comisionul de risc”. Volksbank, la fel ca alte bănci, a ales să redenumească aceast comision în „comision de administrare”, deşi legea interzicea introducerea de noi comisioane, şi ar fi emis un act adiţional la contractul de credit, pe care clientul nu l-a semnat şi pe care Volksbank ar fi refuzat să îl anuleze, susţine clientul. Banca, de asemenea, în ciuda celor precizate în contractul de credit, ar fi modificat dobânda din fixă în variabilă, adaugă autorul plângerii. Mai mult, în actele adiţionale emise de către Volksbank se preciza că modificările menţionate în aceste acte sunt făcute ca urmare implementării cerinţelor impuse de OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori.

Din 2010, Volksbank a ajuns să aibă procese civile cu câteva mii de clienţi în care sunt contestate anumite clauze din contractele de credit. Clienţii au câştigat majoritatea proceselor şi au obţinut peste 1.000 de decizii definitive şi irevocabile. Aceasta este prima speţă penală care ar putea ajunge în instanţă şi primul caz în care o bancă este urmărită penal ca persoană juridică.

Răspunderea penală a persoanei juridice şi pedepsele aplicabile

Noul Cod Penal, intrat în vigoare în vara acestui an introduce şi noţiunea de răspundere a persoanei juridice, descrisă în TITLUL VI – art. 135 – 151. Potrivit art. 135, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte. În art. 136 sunt enumerate şi pedepsele aplicabile persoanei juridice găsite vinovate.
Art. 136. – (1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
(2) Pedeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c) inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărarii de condamnare.

Potrivit Codului penal, tentativa la înşelăciune se pedepseşte. Pentru înşelăciune, pedepsele sunt de la 6 luni 3 ani sau de la un an la 5 ani, în funcţie de faptă. În cazul tentativei, limitele pedepsei se reduc la jumătate faţă de infracţiunea plină. În cazul în care pedeapsa este amenda, cuantumul acesteia se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se inmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins intre 30 de zile şi 600 de zile. În cazul tentativei la înşelăciune, limita de zile amendă merge până la 240 de zile, dar instanţa decide dacă există elemente atenuante sau agravante sau dacă este necesară o pedeapsă complementară.

Ce urmează

În faza urmăririi penale, procurorii strâng probe privind existenţa infracţiunilor şi hotărăsc dacă vor dispune sau nu trimiterea în judecată. Ca orice persoană, fizică sau juridică, Volksbank beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o decizie definitivă de condamnare a instanţei de judecată. Potrivit surselor economica.net, Volksbank şi-a angajat deja un cunoscut avocat penalist din Cluj pentru a se apăra. Vom publica poziţia băncii imediat ce aceasta va fi disponibilă.
sursa: economica.net, foto: finantistii.ro

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore