luni, octombrie 19, 2026

ZECE MII de copaci vor fi plantați la sfârșitul acestei săptămâni, în Timișoara

1 minute citire
plantareTM jpg

O acțiune impresionantă va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, aproape de ieșirea din Timișoara, pe DN6. Peste cinci zile mai exact, în data de 7 noiembrie, de la ora 11.00, va avea loc cea mai mare acțiune de plantare de copaci, nu mai puțin de 10.000 într-o singură zi, iar timișorenii sunt îndemnați să participe la acțiune pentru a da o mână de ajutor.

Locul în care aceștia vor fi plantați se găsește la intrarea de pe Calea Torontalului, către centura de protecție forestieră. „Se vor asigura atât puieți, cât și sculele necesare. Operațiunile de pregătire a terenului au fost deja realizate. Vă aștept cu drag și sper să terminăm treaba într-o singură zi”, a spus viceprimarul Dan Diaconu.

Accesul în acea zonă se poate face prin transportul gratuit organizat de primărie, din stația de autobuz de la Iulius Mall (cea de pe calea Aradului). Autobuzele vor pleca din 20 în 20 de minute, începând de la ora 9.00.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate