Politistii rutieri au prins 125 de vitezomani, in patru zile, pe șoselele din Timis

- Advertisement -

Timp de patru zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza judeţului Timiș, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 500 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 125 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

În perioada 2 – 5 septembrie 2019, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente. În cadrul raziilor au fost întocmite două dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 521 de sancţiuni contravenţionale, 125 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 70 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 53 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

În zilele de weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti, în câteva ore! Au fost reţinute şi 31 de permise de conducere

Poliţiştii rutieri au acţionat ieri, în intervalul orar 10:00-18:00,...

O nouă acțiune de deratizare la Timișoara, în perioada 15-30 noiembrie!

Primăria Timişoara anunță că, în perioada 15 – 30...

Aproape 200 de amenzi și 6 permise de conducere, reținute de polițiști, în doar cinci ore!

Acțiune a polițiștilor rutieri în această dimineață, pe raza...