Cupa euroregiunii DKMT, ediţia a IV-a a concursului de înot masters

- Advertisement -

Cupa euroregiunii DKMT, ediţia a IV-a a concursului de înot masters 1Cea de-a patra ediţie a Cupei DKMT la înot masters are loc sâmbătă, 15 decembrie 2012, la Timişoara, la bazinul din Zona Circumvalaţiunii, obiectiv care şi-a reluat destinaţia după lucrările de renovare. Competiţia are ca scop promovarea înotului masters în euroregiunea DKMT.

La finalul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă 15 decembrie, are loc, la Timişoara, cea de-a patra ediţie a Cupei DKMT la înot masters, competiţie organizată la Baza Sportivă Bega, din zona Circumvalaţiunii.
Concursul de înot masters are loc în bazinul recent renovat, acesta având un număr de şase culoare, cu o lungime de 25 de metri fiecare. Temperatura apei va avea aproximativ 29 de grade celsius.
Concursul se adresează persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani şi este organizat de Clubul de Înot Masters Timişoara, Direcţia Judeţeană pentru Tineret, Primăria Timişoara şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Aceste se va împărţi pe grupe de vârstă, după cum urmează:
– Probe individuale (ani): 18-24, 25-29, 30-34, 35-39, 40-44, 45-49, 50-54, 55-59, 60-64, 65-69, 70-74, etc;
– Ştafete (ani): 70-99, 100-119, 120-159, 160-199, 200-239, 240-279, etc.
Se aplică regulametul LEN;
– Repartizarea pe serii şi culoare se face în funcţie de timpul de înscriere (nu se ţine cont de grupa de vârstă sau sex);
– Se concurează pe serii valorice: cea mai lentă la început, cea mai rapidă la sfârşit;
– Clasamentul final se face în funcţie de timpii obţinuţi în serii, în funcţie de grupa de vârstă şi sex;
– La proba specială de 200 m la alegere, se va înota un singur procedeu ales de fiecare participant, seriile făcându-se în funcţie de timpii de înscriere, indiferent de procedeu;
– Echipa de ştafetă a unui club trebuie formată exclusiv din sportivi ai clubului;
– La o probă de ştafetă, un participant poate concura într-o singură echipă.

Premii

Se vor acorda certificate de participare fiecărui participant, iar primilor trei clasaţi la probele individuale, la fiecare categorie, vor fi recompensaţi cu medalii. Se vor acorda diplome şi echipelor de ştafetă clasate pe primele 3 locuri, la fiecare categorie. Cupa DKMT va fi acordată clubului care obţine suma cea mai mare a punctelor obţinute de către membrii acestuia.

Programul evenimentului

– Încălzire: 12,30-13,20;
– Deschiderea evenimentului: 13,20-13,30;
– Începerea probelor: 13,30
– Proba 1 – 200 m la alegere
– Proba 2 – 25 m fluture
– Proba 3 – 100 m bras
– Proba 4 – 25 m spate
– Proba 5 – 100 m liber
– Proba 6 – 25 m bras
– Proba 7 – 100 m fluture
– Proba 8 – 25 m liber
– Proba 9 – 100 m spate
– Proba 10 – 100 m mixt
– Proba 11 – 4×25 m liber
– Proba 12 – 4×25 m mixt
– Proba 13 – 2×25 m ştafetă 2 generaţii (copil + părinte)
– Proba 14 – 3×25 m ştafetă 3 generaţii (copil + părinte + bunic)
Probele se vor desfăşura în măsura în care există înscrieri.

Riscul de accidente

Participarea la competiţie presupune o stare de sănătate corespunzătoare şi o bună condiţie fizică a participanţilor. Participanţii îşi vor asuma responsabilitatea cu privire la riscurile practicării înotului şi riscurile participării la competiţie.

Înscriere

Se pot înscrie în concurs persoanele care au împlinit 18 ani la data concursului, nefiind necesare baremuri de calificare. Înscrierile se fac on-line până la data de 13.12.2012, ora 23:00. Se pot face înscrieri şi la faţa locului, caz în care taxa pentru o probă se dublează. Înscrierile ştafetelor se vor face la secretariatul competiţiei, până la începerea probelor individuale. În ziua competiţiei fiecare participant trebuie să se înregistreze la secretariatul competiţiei, indiferent de momentul plăţii.

Taxe:
– probe individuale – 10 lei / probă – pentru înscrierile on-line;
– 20 lei / probă – pentru înscrierile la faţa locului;
– probă specială (200 m la alegere) – participare gratuită;
– ştafete – 20 lei / ştafetă;
Plata se poate face la faţa locului (la secretariatul competiţiei), până la ora 12:30, sau prin bancă, până cel târziu în data de 05.12.2012, în contul: Clubul de Inot MASTERS Timisoara, cont: RO 47 BRDE 360 SV 58 64 11 23 600 BRD Continental, Timişoara, cod fiscal 22406183. Denumirea plăţii: participare la concurs. În caz de neparticipare la probe, taxa plătită nu se restituie. Listele cu repartizare participanţilor pe culoare vor fi afişate înainte de începerea probelor în incinta bazinului. Alte detalii pot fi găsite AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie