Vinovații fără vină! După șase luni de (ne)realizări, primarul Dominic Fritz a găsit un nou dușman imaginar – trolii

- Advertisement -
Paradoxal, deși e neamț de la mama lui de-acasă, primarul Dominic Fritz, are un dezvoltat simț al umorului. Face ce face, le-nvârte cum le-nvârte, doar ca să-i iasă schemele de comunicare. Și beția asta de cuvinte pompoase, merge până la un punct pentru că dincolo de semnul ortografic nu există decât ridicolul și penibilul situației, demagogia și ipocrizia.

Și da, usersitul Fritz are un har. Practic, același ca la toți ”oamenii noi” care dau mesaje publice: nu se abate de la punctajul zilnic și mereu, pentru orice neajuns sau nerealizare, are pregătit  câte un ”dușman imaginar” în joben, gata să-l bage în față pentru a fi linșat și sfâșiat de toți ”credincioșii”.

Chiar nu e de mirare că, la fel ca și la Vlad Voiculescu, și primarul Timișoarei are adepții lui – useriști care încă mai au fantezii cu Dominic Fritz! Cu siguranță, dacă nu ar fi așa, ”credincioșii” nu i-ar scrie edilului de pe Bega, mai ceva ca la Moș Crăciun, numai cuvinte de laudă și triluri poetice, la fiecare postare de pe Facebook, în timp record și absolut organizat, înghițind pe nemestecate orice talaș de partid.

Fără doar și poate, de când a apărut în viața politică timișoreană și și-a anunțat candidatura pentru fotoliul de primar al municipiului de pe Bega, Dominic Fritz a avut, în funcție de situație și pentru orice ocazie, câte un vinovat de serviciu: de la PSD și PNL, ciuma roșie sau galbenă, până la mafie, grupuri de interese etc. Nimic concret. Doar generalități. Nicio nominalizare clară cu nume și prenume. Pur și simplu doar ștampile și etichete! Azimut!

Azi, după 6 luni de mandat în fotoliul de primar al Timișoarei, Fritz și-a făcut primul bilanț public al activității, considerând, normal, fără să precizeze pe ce se bazează afirmația, că este în fruntea unei administrații locale „mult mai deschisă față de cetățeni”. Oricum, a fost pentru prima oară când useristul a recunoscut că toate proiectele mărețe pe care le-a prezentat public și pentru care și-a asumat paternitatea, de la preluarea mandatului și până azi, sunt legate, de fapt, de numele fostului edil, Nicolae Robu.

Dare de seamă

Încă de la început, Dominic Fritz le-a transmis timișorenilor că trebuie să înțeleagă că orașul nu se poate schimba peste noapte și că prima investiție a administrației pe care o conduce se va vedea în 2022:„Eu văd Timișoara ca fiind condusă de o administrație care e mult mai deschisă față de cetățeni, mai aproape de cetățeni. De exemplu, cu reprezentanți în consiliile de administrație ale școlilor, cu programul de voluntariat pe care îl pornim, cu inițiativele de transparență pe care le-am început, care încearcă să deschidă administrația către cetățeni. Încă este un drum lung, dar am pornit acest proces de transformare”.

Ce nu spune Fritz, însă, e că selecția pentru reprezentanții în consiliile de administrație ale școlilor, nu a fost chiar un succes, existând multe voci din rândul societății civile care au criticat maniera de selecție și, cu atât mai mult, rezultatul final. Dar edilul Timișoarei acceptă, totuși, că nu primește doar laude, ci și critici. Doar că ”negativiștii” nu sunt oameni onești ci, cum altfel, decât forțe obscure și ”armate de troli”, care se ascund în spatele unor conturi false de Facebook.

Iată, dincolo de mafie, ciumă și grupuri de interese, Dominic Fritz a mai identificat un nou inimic al administrației timișorene: trolii. Niște dușmani invizibili, care circulă doar pe internet, dar care îngreunează lucrurile și sapă la însăși fundația ”omului nou”. Ciudat că Fritz vorbește despre troli când este notoriu că cele mai multe dintre aceste ”fantome” sunt useriste și, mai mult decât orice, vin în hoarde: ”Noi muncim și împotriva unei armate de «troli» și conturi «fake». Dar există și în rândul celor care m-au susținut o așteptare ca toate schimbările despre care am vorbit să se întâmple mai repede. Și asta ia timp și cred că lumea trebuie să înțeleagă că nu va fi Munchen peste noapte”.

Revenind la trolii lui Dominic Fritz, de mai bine de o lună, și probabil va mai dura încă pe atât, reporterii voceatimișului.ro documentează trei cupluri, cu acte civile în regulă, dar cu vădite înclinații useriste, care împreună, gestionează aproape 400 de conturi false de Facebook. Și portofoliul este în creștere, de la săptămână la săptămână. La fel și plata! Așa că nu e de mirare că, după câteva minute de la orice postare de pe rețeaua de socializare, edilul Timișoarei adună sute de like-uri, inimioare și aprecieri, ca un adevărat Ceahlău al politicii bănățene. Un Revelion în toată regula!

Vești bune, din nou

Dominic Fritz a mai precizat că munca administrației Fritz se va vedea anul viitor și își dorește ca oamenii să înțeleagă ciclul unui proiect. De parcă, timișorenii nu l-ar înțelege, de parcă nu ar ști ce e un buget și care sunt etapele unei investiții, de la hârtii la realitate. ”Orice investiție gândită de administrația Fritz va intra în execuție abia la anul. Pe partea de funcționare, servicii publice, lucrăm cu contracte deja în derulare, pe care încercăm să le adaptăm. Și lucrăm cu aceiași oameni, suntem în proces de restructurare, de a aduce oameni noi, de a schimba mentalități și felul de a privi lucrurile, toate aceste lucruri durează”.

Mai mult, primarul Timișoarei a vorbit și despre faptul că a repornit șantierele Timișoarei, deși unele nu au fost oprite deloc sau, dacă au fost în stand by, au fost din cauza situației meteorologice. Ce nu a explicat, în schimb, primarul Dominic Fritz este, în primul rând, situația de incompatibilitate în care s-a aflat, în momentul în care, în calitate de primar-debitor, a semnat un document în favoarea arhitectului Razvan Negrișanu, în calitate de consilier-creditor, semnătură publică aducătoare de mari beneficii materiale.

Mai mult, Fritz nu a suflat o vorbă nici despre concursul ”greu” pentru postul de arhitect-șef al Timișoarei, examen care, de la bun început, cu mult înainte de anunțul competiției publice, îl dădea câștigător pe arhitectul Gabriel Almăjan. Și așa a și fost! Semn că ”primăria de sticlă” a lui Dominic Fritz, pe care o tot clama în campania electorală, e departe de realitate.

Oricum, de departe, chestiunea cea mai frumoasă e că Dominic Fritz ne vorbește despre troli și München, în timp ce omologul sau de la Cluj, Emil Boc, povestește despre noul proiect de metrou al ardelenilor. Da, unul care va avea vreo 12 stații.

Apropo, mai țineți minte ce râdeau unii de Robu când le vorbea despre metrou în Timișoara? Megaloman, parcă, l-au etichetat, nu?

2 COMENTARII

  1. Domnul primar vorbeste de Munchen? La istoria pe care o cunoastem mi-aduc aminte doar de Diktatul de la Munchen – si parca nu suna bine! Cat despre participarea cetatenilor, voluntariat si altele, cei mai batrani si-aduc aminte de asesorii populari si munca patriotica obligatorie, instaurata odata cu venirea comunistilor la putere, cu ajutorul tancurilor sovietice. Mai lipseste Carticica Rosie a lui Mao ! Pe ce lume traim ?

  2. Sunt curios cati bani luati de la PNL sa scrieti articole de genul asta. Dar chiar ati depus munca serioasa aici. A fost gros banu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Mafia imaginară de pe mal se uită la canotorii… de pe mal

Mai mult ca sigur, imaginile de mai jos nu...