Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop debutează în acest an cu Tess Rally, etapă ce va fi, la fel ca în 2012, prima în calendarul competiţional.
Etapa secundă va fi la judeţul Timiş şi a fost programată pentru 12 şi 13 aprilie 2013, suprafaţa de rulare fiind exclusiv asfalt.
Organizarea bună din 2012 a Raliului Timişoarei i-a făcut pe organizatori să includă această etapă, pentru al doilea an consecutiv, în calendarul competiţional al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop. Astfel, în 2013, Timişoara va avea parte din nou de festivalul cailor-putere, Vali Porcişteanu, Tempesta sau Delcour fiind doar câteva nume dintre cei care vor face spectacol în SuperSpeciala ce va avea loc în Centrul Timişoarei, probă care a devenit foarte apreciată de piloţi şi de spectatorii prezenţă într-un număr foarte mare pe Podul Traian din oraşul de pe Bega.
”Toate detaliile trebuie finalizate până cu 45 de zile înaintea raliului. Lucrăm să găsim şi câteva probe noi în zona şi să aducem ceva nou. Cu siguranță vom începe raliul cu SuperSpeciala din centrul oraşului. A fost foarte apreciată de piloţi şi de spectatori. Sunt convins că vom avea o competiţie şi mai reuşită decât cea de anul trecut. Trebuie să luăm notă mare ca să păstrăm Raliul Timişoara în calendar şi la anul”, a explicat organizatorul Mihai Leu.
Caledarul competiţional pe 2013:
1. Tess Rally (judeţul Braşov) – 22-23 martie (asfalt);
2. Raliul Timişoarei (Timiş) – 12-13 aprilie (asfalt);
3. Raliul Bacăului (Bacău) – 10-11 mai (macadam);
4. Raliul Tulcei (Tulcea) – 31 mai-1 iunie (macadam);
5. Transilvania Rally (Cluj) – 21-22 iunie (macadam + asfalt – mixt);
6. Sibiu Rally (Sibiu) – 25-26 iulie (macadam);
7. Arad Rally (Arad) – 23-24 august (macadam);
8. Raliul Ţara Bârsei (Braşov) – 13-14 septembrie (macadam);
9. Iaşi Rally (Iaşi) – 4-5 octombrie (macadam);
10. Harghita Rally (Harghita) – 25-26 octombrie (macadam).
foto:www.msport1.com