Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Modificari importante în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Campionatul Naţional de Vitează în Coastă va suferi modificari de substanţă în ediţia din 2013, cele mai importante noutăţi fiind renunţarea la weekend-urile cu două etape „gemene”, ceea ce reduce la jumătate numărul etapelor şi cumularea celor două manşe de concurs, pentru stabilirea clasamentelor. Întrecerea este însă în pericol de a avea doar şase etape, numărul curselor confirmate în calendar până la această oră, dintre care trei se desfăşoară în judeţul Braşov. Timişul nu este reprezentat din punct de vedere organizatoric în acest campiont, însă judeţul vecin – Caraş-Severin – beneficiază de una dintre cele mai spectaculoase etape ale competiţiei – Cupa Reşiţa.

Poiana Braşov, sau „Drumul Poienii”, legendara probă de raliu şi viteză în coastă va reveni, spre bucuria fanilor, şi în calendarul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop (C.N.V.C.), pe lângă includerea în Raliul Braşovului. Organizatorul braşovean a găsit posibilitatea închiderii drumului ce leagî Braşovul de Poiana Braşov, ruta care a devenit de importanţă tot mai mare, datorita dezvoltării continue a staţiunii montane. Etapa se va disputa în varianta scurtă, de 5,5 km, alergată în anii 2000 şi revine dupa şase ani, ultimul câştigător pe acest traseu fiind bănăţeanul Lucien Hora (foto), în timp ce recordul traseului datează din 2005 şi ii aparţine braşoveanului Puiu Rusu, scrie autorally.ro.

Una din cele mai apreciate „coaste” din campionat, cea de la Rânca, se află în pericol de a nu face parte din calendarul competiţional 2013, din cauza unor restanţe de plată ale clubului organizator şi nu apare în calendarul publicat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS). Cealaltă întrecere care părăseşte CNVC Dunlop este cursa de la Păltiniş.

Noul format al întrecerii naţionale prevede împărţirea etapelor în două zile, cu antrenamente şi calificări alergate sâmbătă, în timp ce ziua de concurs este duminică. Pentru stabilirea clasamentului vor conta ambele manşe de concurs, rezultatul cumulat fiind luat în calcul, ceea ce va elimina manşele cu participare redusă. Într-un weekend un pilot are ocazia să parcurgă traseul de zece ori, programul fiind:
– sâmbătă – 4 manşe de antrenament + 2 manşe de calificări;
– duminică – 2 manşe de antrenament + 2 manşe de concurs.

Manşele de calificări vor fi răsplătite cu puncte bonus, primii doi clasaţi la fiecare clasă urmând să primească două, respectiv un punct. Astfel, se urmăreşte motivarea concurenţilor şi în manşele de calificare, mai scrie sursa menţionată.

Festivitatea de premiere va fi şi ea radical modificată, urmând să se desfăşoare imediat după ultima manşă de concurs, chiar pe traseu. Astfel, la coborarea din ultima manşă, concurenţii se vor opri la linia de start, unde premierea va fi oficiată pe loc, înainte de definitivarea eventualelor contestaţii.

Înscrierile se vor face direct la F.R.A.S. şi nu la organizator, unde vor fi achitate şi taxele, federaţia urmând să trimită către organizatori liste de înscriere, precum şi liste de aşezare în parcul service. Verificarea tehnică iniţială va fi mult simplificată, în timp ce verificarea finală se va face în cazul grupelor N şi A, prin tragere la sorţi.

Regulamentul este în curs de aprobare şi va fi publicat în perioada următoare. Iată calendarul publicat pe fras.ro:
Etapa 1: 27 – 28 aprilie – Drumul Poienii/Braşov;
Etapa 2: 18 – 19 mai* – ;
Etapa 3: 8 – 9 iunie – Teliu/Braşov;
Etapa 4: 6 – 7 iulie – Reşiţa;
Etapa 5: 20 – 21 iulie – Sinaia;
Etapa 6: 7 – 8 septembrie – Câmpulung Muscel;
Etapa 7: 28 – 29 septembrie – Râşnov;
Etapa 8: 19 – 20 octombrie* – .
* nominalizare ulterioară

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore