Conform unui top realizat la nivel mondial de specialiştii de la Net Index, s-a stabilit oficial că viteza de download de care beneficiazăă locuitorii municipiului de pe Bega este cea mai ridicată din întreaga lume. Aceştia au ajuns la concluzia că internetul din oraşul nostru are cea mai mare viteză de download, media fiind în jurul valorii de 90,41 MBps.
Studiul celor de la Net Index se bazează pe milioanele de testări făcute de internauţi prin intermediul speedtest.net – site care poate măsura cu o marjă mică de eroare viteza de download. Testarea are la bază datele culese între 30 decembrie 2010 şi 30 iunie 2013, iar la rezultatul final al acestui „recensământ” au contat doar oraşele care bifează cel puţin 1.000 de IP-uri active.
Timişoara a rezultat ca fiind cel mai tare oraş din lume, dând clasă la viteza de download celor mai mari metropole de pe întreg mapamondul, în timp ce ţara noastră ocupă locul opt în lume şi locul patru în Europa. Dacă media vitezelor de descărcare din România este de 32,4 MB, viteza medie din Timişoara este absolut ameţitoare – 90,41 MBps, la o distanţă extrem de mare faţă de localitatea românească aflată pe locul secund în topul naţional – Balş (50,36 MBps), şi la fel de mare faţă de locul doi în întreaga lume – Vilnius, capitala Lituaniei, cu 53,31MBps.
Clasamentul cu primele zece oraşe cu cea mai mare viteză de download din lume:
1. Timisoara, România – 90.41 Mbps;
2. Vilnius, Lituania – 53.31 Mbps;
3. Central District, Hong-Kong – 52.23 Mbps;
4. Krasnoyarsk, Rusia – 49.83 Mbps;
5. Paris, Franţa – 43.95 Mbps;
6. Helsinki, Finlanda – 41.47 Mbps;
7. Kowloon, Hong-Kong – 40.83 Mbps;
8. Taipei, Taiwan – 39.82 Mbps;
9. Taoyüan, Taiwan – 38.75 Mbps;
10. Den Haag, Olanda – 35.96 Mbps.
Celelalte oraşse din România intrate în TOP 30 mondial sunt:
– locul 13 – Constanţa – 34,4 MBps;
– locul 17 – Cluj-Napoca – 33,92 MBps;
– locul 18 – Bucureşti – 33,50 MBps;
– locul 28 – Braşov – 30,74 MBps.