duminică, octombrie 18, 2026

Opera Română din Timişoara a fost prădată de hoţi! Paguba, 23.000 de lei

1 minute citire
Opera Nationala Romana Timisoara 300x2201

Poliţiştii Secţiei 1 Timişoara efectuează cercetări în vederea identificării unor persoane care au pătruns, prin efracţie, în clădirea care aparţine Operei Române, din Timişoara, iar din interior au sustras o sumă de bani. Paguba, din primele cercetări, se ridică la 23.000 de lei, sumă sustrasă dintr-o cutie metalică aflată în incinta unui birou.

În cursul dimineţii, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au pătruns, prin efracţie, în noaptea de 3 spre 4 iulie 2013, în clădirea Operei Române, situată pe strada Mărăşeşti, din Timişoara.

În urma cercetării locului faptei, s-a constatat că persoanele în cauză au sustras 23.000 de lei care se aflau într-o cutie metalică, într-unul dintre birouri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii efectuând cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului cauzat.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate