Mijlocaşul ofensiv, Souleymane Keita, a venit la Timişoara, acesta semnând o înţelegere cu Poli pentru a evolua în sezonul 2013-2014 tot în Liga I, acolo unde a făcut-o şi în campionatul trecut, dar sub culorile celor de la CSMS Iaşi. Senegalezul va juca pentru echipa lui Velcea timp de două sezoane.
Aşteptat de când a avut loc reunirea lotului, mijlocaşul senegalez Souleymane Keita, a ajuns în sfârşit în România, mai exact la Timişoara. Acesta şi-a rezolvat problemele cu viza, însă numai pentru România, nu şi pentru Austria, ceea ce face ca fotbalistul să se pregătească în această perioadă pe terenurile complexului sportiv „Dan Păltinişanu”, sub comanda secundului lui Velcea – Cosmin Petruescu.
Keita va evolua în următoarele două sezoane la Poli Timişoara la mijlocul terenului, cel mai bine descurcându-se în postura de mijlocaş dreapta, dar nu refuză nici un loc în spatele vârfurilor.
Senegalezul Keita s-a născut la 4 noiembrie 1987 şi a mai evoluat în România la CS Botoşani, Gloria Bistriţa şi CSMS Iaşi. El are o înălţime de 1,80m şi este cotat la circa 400.000 de euro, pe piaţa transferurilor.