După un start lansat în actuala ediție de campionat, reușind să acumuleze zece puncte din primele patru partide de campionat, alb-negrii au reușit o contraperformanță greu de egalat, aducând la ”zestre” doar două puncte în următoarele șase meciuri, iar asta nu e tot. În aceleași ultime șase partide, trupa lui Velcea nu a reușit să marcheze decât un singur gol, după ce în primele patru, bănățenii marcau câte două în fiecare partidă.
Meciul de vineri seara a făcut parte, din păcate, din același ”film” ca și ultimele partide, publicul de pe Dan Păltinișanu fiind prezent în număr din ce în ce mai mic. Pe un frig pătrunzător, cei circa 1.300 de fani au asistat la neputința elevilor lui Velcea, cu tot cu titularizarea ”bolnavului” Szekely. Golgheterul campionatului a și marcat un gol în minutul 19, dar brigada de arbitri a anulat reușita pe motiv de offside. Chiar dacă și-au creat câteva ocazii de a deschide scorul, alb-negrii nu au reușit să și finalizeze, Ovidiu Petre fiind unul dintre cei care au ratat una dintre cele mai importante ocazii.
În repriza secundă același Szekely și-a mai încercat norocul, dar fpără succes. Brașovenii s-au remarcat prin ocazia semnată de Aguirre însă nici acesta nu reușea să finalizeze. O altă fază notabilă a acestei partide s-a petrecut tot în partea secundă, când, ardeleanul Neacșa a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Partida s-a încheiat așa cum a început, iar timișorenii speră din ce în ce mai puțin la ”mai mult”, așa cum se întâmpla pe parcursul primelor patru etape.
Poli Timișoaraa): Claro, Belu, Șeroni, Scutaru, Marovic, Petre (c) (min. 80 – Furtado), Bărbuț (min. 60 – Keita), Gorobsov, Trandu (min. 32 – Popovici), Nanu, Szekely. Antrenor: Valentin Velcea.
Corona Brașov: Marc, Martac, Tudose, Asanovic, Burlacu, Dâlbea, Wanderson, Neacșa, Vranjikovic (min. 76 – Olariu), Brata (min. 90+4 – Damian), Buș (min. 57 – Aguirre). Antrenor: Jerry Gane.