Ediţia XX a Telemaratonului Speranţei a strâns donaţii de peste 13.000 de euro

- Advertisement -

În perioada 6-7 decembrie 2013, la Casa Tineretului din Timişoara a avut loc ediţia  a XX-a, a evenimentului caritabil “Telemaratonul Speranţei”. În urma încheierii acestui eveniment, organizatorii au comunicat că aproximativ 60.000 de lei au fost strânşi. Donaţiile băneşti s-au putut face atât în lei, cât şi în euro, la numerele de telefon anunţate, prin sms sau direct la locul de desfăşurare al manifestării umanitare. Din totalul donaţiilor, 8.500 lei provin din licitaţia de tricouri şi mingi de la majoritatea echipelor din liga 1 sau din partea foştilor fotbalişti importanţi ai ţării noastre, licitaţie organizată de emisiunea de sport Liga de Vest de la TV Europa Nova.

Pe parcursul Telemaratonului au oferit donaţii un total de 142 de persoane fizice şi juridice. Oameni cu suflet mare ce s-au gândit şi la fericirea celor din jur în preajma sărbătorilor, s-au implicat în proiect. Peste 53 de şcoli şi grădiniţe, 6 societăţi comerciale, precum şi 17 instituţii publice au pus mâna de la mână pentru tinerii suferinzi de boli musculare şi neuromusculare.Cei din cadrul clubului de fotbal A.C.S. Poli Timişoara, au făcut cea mai mare donaţie, de 5.000 lei.

Fondurile vor fi folosite pentru cumpărarea de produse alimentare cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru cumpărarea unor accesorii, consumabile şi revizii pentru aparatele medicale ale fundaţiei, medicamente și cheltuieli neprevăzute, pentru organizarea Taberei de Distrofie Musculare anul viitor, dar şi pentru asigurarea cadourile de Paşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

DRDP Timisoara face bilantul reparatilor de pe drumurile nationale din judetul Timis

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, prin...

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

23 de milioane de lei pentru spitalele din Timis, de la Ministerul Sanatatii

Ministerul Sănătății a alocat 10 milioane de lei pentru...

Competitie la CJ Timis: spitalele din judet pot accesa fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale

Spitalele din județul Timiș pot concura pentru fonduri nerambursabile...