Marţi, 17 iunie 2014, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că, într-o societate comercială situată pe raza municipiului de pe Bega, a fost reţinută o persoană bănuită ca ar fi sustras bunuri din interior. La faţa locului, oamenii legii au cosntatat că tânăra, în vârstă de 20 de ani, din comuna Orţişoara, care a fost reţinută de agenţii de pază, ar fi trecut de casa de marcat cu mai multe articole de îmbrăcăminte, fără să le achite valoarea acestora.
Tânăra a fost condusă la secţia de poliţie, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a femeii.