Demisie în lanț în vârful PNȚCD. Urmează o alianță cu PNL și PDL? VIDEO

- Advertisement -

Situație inedită în sânul PNȚCD Timișoara. Ieri, în cadrul unei ședințe fulger, Ciprian Mihok a anunțat că 8 vicepreședinți ai Partidului Țărănist, filiala locală, și-au dat demisia în semn de protest față de acțiunea lui Valentin Moldovan, care s-a arătat dispus să facă o alianță cu PSD. Direcția abordată de Moldovan, președintele organizației județene a fost consemnată acum câteva săptămâni, la plenul consiliului local, când membrii Partidului Social Democrat au încercat să-l demită pe viceprimarul PNL Dan Diaconu, tentativă eșuată.

„8 vicepreședinți PNȚCD și-au dat demisia în semn de protest față de atitudinea și acțiunile lui Valentin Moldovan, delimitându-se de mesajul public transmis și de declarațiile de presă ale acestuia. Deoarece au demisiona mai mult de jumătate din membrii biroului de conducere al organizației județene PNȚCD Timiș, se constată dizolvarea de drept al acestui for de conducere”, a declarat Ciprian Mihok, președintele filialei țărăniste din Timișoara.

Mai mult, purtătorul de cuvând al țărăniltștilor, Corado Toader, a anunțat că partidul pe care îl reprezintă a intrat în tratative serioase cu partidele de dreapta din Timișoara, PNL și PDL, pentru a semna o alianță locală.

„Îi spun lui Titu Bojin pe această cale că nu mor caii când vor câinii. Hotărârea de a se ralia PNȚCD cu PSD a fost luată fără autorizația oficială a partidului. Partidul Național Țărănist Creștin și Democrat duce traatative intense cu PNL și cu PDL, filialele din Timișoara a acestor două partide, și în cel mai scurt timp posibil dorește să semneze o alianță politică la nivel municipalității și a Consiliului Local Timișoara”, a încheiat Toader.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Nicolae Bitea şi-a dat demisia din funcţia de director al STPT! Acesta invocă motive personale

Nicolae Bitea și-a înaintat demisia din funcția de director...

PNL și Pro România, în asentimentul celor de la PSD! Nimeni nu este de acord cu majorarea taxelor și impozitelor la Timișoara!

Administrația Fritz propune majorarea taxelor și impozitelor locale începând...

Camera Deputatilor a votat eliminarea pensiilor speciale, dar nu toate!

Camera Deputaților a aprobat, astăzi, proiectul de lege inițiat...