Poliţiştii oraşului Gătaia efectuează cercetări faţă de doi tineri, de 26, respectiv 35 de ani, depistaţi în timp ce transportau cu un autoturism 40.000 de ţigarete de contrabandă. Evenimentul a avut loc vineri, 25 iulie 2014, seara, în jurul orei 19:00, când poliţiştii din Gătaia i-au oprit, pur și simplu în trafic în timp ce se deplasau pe D.N. 58 B.
Procedând la controlul autoturismului, poliţiştii au găsit în interior 2.000 de pachete de ţigarete netimbrate. Cei doi tineri au fost conduşi la sediul poliţiei, unde le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. De asemenea, cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arestul I.P.J. Timiş.
Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării şi predate Direcţiei Vamale Timişoara. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi bărbaţi.