”Viitorul sună bine!” Todorov, juniorul lui Poli, a adus victoria cu Bekescsaba Elore, în Ungaria

- Advertisement -

Sâmbătă, în Ungaria, la ora meciului erau peste 30 de grade, însă nimeni nu pare să fi ținut cont de asta, partida fiind alertă, cu faze la ambele porți. Pap a fost la post în minutul 4, când maghiarii au scăpat pe contraatac, iar în minutul 12, Belu a punctat cu capul, după o centrare venită din lovitură liberă, dar reușita fundașului dreapta a fost anulată pentru o poziție de ofsaid. În minutul 15, a ieșit la rampă englezul Kneeshaw, al cărui șut din 10 metri, după o cursă personală pe partea dreaptă, a fost deturnat în corner de portarul magiarilor. Gazdele au ripostat pe contraatac, dar Dragomir, apoi Pap, au stopat acțiunea, iar alb-negrii au mai avut o oportunitate prin același Kneeshaw, în minutul 19. Britanicul a șutat de la 17 metri spre vinclu, dar portarul ”alb-violeților” maghiari a respins din nou în corner. Eduardo (minutul 22) și Cânu (minutul 39) au fost și ei aporape de gol, însă scorul pauzei avea să fie 0-0.

Cu o echipă ”nouă”, jucătorii fiind schimbați aproape în întregime, Poli reușește să marcheze unicul gol al meciului la nici zece minute de la reluare, în minutul 54, când Todorov a reluat din cădere în plasă (foto) o minge venită din lovitura liberă bătută de Morariju. Bekescsaba nu a cedat și în minutul 60 a ratat egalarea, mingea trimisă de gazde lovind bara. Nuno Claro a mai dovedit de două ori de ce a fost unul dintre cei mabi buni oameni ai Timișoarei în Liga I, având două intervenții perfecte. Cele mai mari șanse de a marca în mitanul secund au aparținut nou-venitului Pedro Henrique. Atacantul a ratat în minutele 66 și 72 pe contraatac, după acțiuni personale, șuturile sale din careul mare ocolind poarta celor de la Bekescsaba.

După mini-stagiul din Ungaria, timișorenii au revenit în cursul serii pe pământ românesc, elevii lui Alexa fiind liberi până luni, când vor relua antrenamentele la baza sportivă ”Dan Păltinișanu”. Aceștia se vor întâlni luni, de la ora 10:00, pentru o nouă săptămână de pregătire în vederea unui nou amical și mai puternic, de data aceasta cu echipa sârbă FK Vojvodina Novi Sad, echipă ce reprezintă țara vecină în Europa League. Partida are loc sâmbătă, 2 august, de la ora 19:00, în deplasare.

Echipa folosită de Alexa împotriva celor de la Bekecsaba: Pap – Belu, Scutaru, Cânu, Morariju, Lazăr, Petre, Dragomir, Carlos Eduardo, Kneeshaw, Stavric. După pauză au intrat Nuno Claro, Bălace, Bocșan, Todorov, Camarra, Bărbuț, Poparadu, Trandu, Balaure, Boldea, Pedro Henrique.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie

Flavius Biea, cantonament in Anglia. Lupta in ringul in care a intrat si Lennox Lewis

Pugilistul timișorean Flavius Biea nu şi-a aflat încă adversarul...

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...