luni, octombrie 19, 2026

Femeie ”descoperită” de polițiștii de frontieră sub pătură, într-o mașină, la vama Cenad. Unde dorea să ajungă

1 minute citire
150 de ani de Poliție de Frontieră la Timișoara038 jpg

Marți, 13 ianuarie 2014, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Trifu C., în vârstă de 48 ani, conducând un autoturism marca ”Volkswagen”, înmatriculat în Germania.

În timpul efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au observat că, pe bancheta din spate a mașinii se află o persoană care era ascunsă sub o pătură. În urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana ascunsă se numeste Liliana C., în vârstă de 41 ani, este șotia soferului şi se afla în posesia unui pașaport pentru apatrizi eliberat de autoritățile germane expirat. În cadrul primelor cercetări, femeia a declarat că a recurs la această metodă deoarece nu avea documente valabile pentru trecerea frontierei şi dorea să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră îl cercetează pe Trifu C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar pe Liliana C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate