PROBLEME cu sistemul de transport public intermodal? Anunță-le! E în rodaj și se încearcă REMEDIEREA

- Advertisement -

Primăria Municipiului Timişoara a realizat, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, un sistem de transport public intermodal, unic în România. Având în vedere faptul că acesta este un proiect pilot la nivel național, o noutate pentru specialiştii români și pentru utilizatori, este necesară o perioadă de rodaj, acomodare și de verificări periodice privind modul de funcţionare.

”Deoarece ne-au fost semnalate o serie de aspecte legate de funcţionare, de către cei care utilizează noul sistem, dorim să facem cunoscut faptul că echipa de implementare a proiectului a luat măsuri suplimentare prin care se dorește optimizarea funcţionării acestuia. În acest sens, a fost constituit şi un grup de lucru pe o perioadă de două luni de zile, cu întâlniri săptămânale pentru analizarea şi luarea măsurilor care se impun. Grupul de lucru este format din: administratorul sistemului – RATT, executantul lucrării – SC Viacor Engineering SRL și echipa de implementare a proiectului din cadrul Primăriei”, ne-a informat Andreea Bălan, managerul de proiect.

Aceasta mai spune că orice informaţie, sugestie sau reclamaţie furnizată de utilizatori este binevenită în vederea îmbunătăţirii funcţionării noii reţele de transport intermodal. ”Vă invităm să ne semnalaţi, în continuare, orice aspect consideraţi dvs. că este necesar, apelând numărul de telefon 0800.410.415, sau în scris, pe www.primariatm.ro, secţiunea sugestii şi reclamaţii”, a mai transmis Bălan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Goia scoate pensionarii în stradă, dar nu bea decât apă minerală cu coloizi de aur și argint!

Cine nu a auzit despre Societatea Metropolitană de Transport...

Revin bicicletele! STPT ne ”indeamna” la pedalat, repornind sistemul VeloTM

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că repune...

Chioscurile STPT sunt DESCHISE si pe 24 ianuarie, desi e zi nelucratoare

Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) anunță că, deși...

Sistemul Velo Tm reintra in functiune. Peste 400 de biciclete gratuite

Primăvara vine cu vești bune la Timișoara. Cele peste...

Primarul Robu, anunt inedit legat de gratuitatile pe vehiculele STPT

Majoritatea timișorenilor nu au o problemă cu faptul că...