Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane a fost marcată la Timișoara de către Asociația WorldTeach printr-un flashmob. Voluntarii asociației, tineri din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, coordonați de prof. Marius Compoae, și dansatori din cadrul Școlii de dans „Tango Embrace” din Timișoara, au participat la realizarea flashmob-ului.
Evenimentul face parte dintr-un program amplu care se concentrează asupra prevenirii și combaterii fenomenului traficului de persoane, dar și restaurării și reabilitării celor care au căzut victime acestui flagel. Fluturi, bannere cu mesaje de conștientizare, lampioane și „o victimă a traficului de persoane, traficată și salvată”, interpretată de directorul de programe a WorldTeach, Carla Preda, au fost clipele inedite care au presărat evenimentul.
„Scopul acestei manifestări este acela de a informa, a inspira și a motiva tinerii să acționeze proactiv împotriva sclaviei moderne, punându-și la dispoziție talentul, pasiunea și energia pentru a informa publicul asupra acestui fenomen îngrijorător. Este nevoie ca posibilele victime să înțeleagă că promisiunea unei “vieți mai bune în altă parte” este, de cele mai multe ori, o minciună. La fel de importantă este cunoașterea strategiilor pe care le pot folosi victimele aflate deja sub controlul traficanților pentru a se elibera”, a spus Beniamin Lup, președinte WorldTeach.