Doi șoferi s-au luat la bătaie în plină stradă, la Timișoara. Scandalul a fost întrerupt de o patrulă a jandarmilor, care trecea din întâmplare prin zonă.
Cei doi șoferi timișoreni, de 25, respectiv 31 de ani, se înjurau și se loveau reciproc, joi dimineață, pe strada Cerna, moment în care au fost observați de un echipaj de jandarmi care se afla în zonă. Unul dintre tineri le-a cerut ajutorul jandarmilor, în aplanarea scandalului, susținând că celălalt șofer nu i-a acordat prioritate.
„La vederea jandarmilor, unul dintre conducătorii auto, M.I., în vârstă de 25 de ani, s-a deplasat către aceştia, solicitându-le să ia măsuri împotriva celuilalt conducător auto, F.D., în vârstă de 31 de ani care „nu i-a acordat prioritate”. Echipajul de jandarmi a verificat cele petrecute atât din relatările martorilor, cât şi a persoanelor implicate. Având o atitudine sfidătoare faţă de forţele de ordine în momentul în care i s-a cerut să se legitimeze, F.D. a refuzat acest lucru şi a întors spatele jandarmilor, motiv pentru care a fost imobilizat şi condus la secţia de poliţie arondată teritorial, împreună cu celălalt tânăr, pentru continuarea cercetărilor şi întocmirea actelor de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.