Conflictele interne din PNL Timiş au luat sfârşit. Aşa susţine liderul interimar al filialei, Nicolae Robu, care în trecut anunţa că nu doreşte să mai conducă liberalii din judeţ câtă vreme printre ei există oameni precum primarul din Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza. Acum, Robu pare să fi revenit la sentimente mai bune sau cel puţin pare să fi devenit indiferent faţă de atacurile din interiorul partidului.
„Eu nu mă plâng de nimeni. Eu am făcut şi ieri un apel către toţi colegii să înţelegem că dacă nu suntem uniţi, nu o să facem performanţă. Conflictele interne în orice organizaţie, politică sau nepolitică împiedică obţinerea de performanţe. Noi trebuie să fim o echipă, nu trebuie să ne iubim între noi, sigur câteodată iubirea multă face rău, noi trebuie să ne resectăm, trebuie să ne fixăm nişte ţinte înalte şi să ne mobilizăm pentru a le putea atinge. Dacă ne irosim potenţialităţile în dispute între noi, nu o să facem performanţă”, a declarat Robu.
Întrebat dacă va candida pentru un nou mandat la şefia PNL Timiş, Robu a explicat că încă nu a luat o decizie în acest sens. Ulterior, acesta a completat că „Sigur că ce dă drumul la alegeri. Cine are aspiraţii, e liber să candideze, trebuie doar să o facă cu fair-play, să se gândească nu numai la el, ci gândindu-se la interesul partidului, şi la ce se întâmplă după ce alegerile sunt încheiate. Că este mult mai important ce se întâmplă după alegeri decât ce se întâmplă pe parcursul perioadei electorale. Sper să fie bine”.