Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de execuție pentru primul tronson al Drumului Județean 684, între Luncanii de Jos și limita județului Caraș-Severin, o investiție inclusă în cel mai amplu proiect de infrastructură rutieră realizat până acum la nivel județean.
Întregul proiect este estimat la aproximativ 100 de milioane de euro și va fi finanțat din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean Timiș.
Tronsonul pentru care a fost semnat contractul are o lungime de 16,5 kilometri și traversează una dintre cele mai pitorești zone din estul județului Timiș. Noul drum va asigura legătura între județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara și este considerat un proiect strategic atât pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, cât și pentru stimularea turismului și economiei locale.
Potrivit autorităților, modernizarea Drumului Județean 684 va facilita accesul locuitorilor din Caraș-Severin către Autostrada A1 și va crea conexiuni mai rapide cu zonele turistice în care sunt derulate investiții importante.
Reprezentanții administrației județene estimează că lucrările la acest prim lot vor fi finalizate la începutul anului 2028.
Prin această investiție, Consiliul Județean Timiș urmărește dezvoltarea infrastructurii din estul județului și valorificarea potențialului turistic al uneia dintre cele mai spectaculoase regiuni din Banat.

