duminică, octombrie 18, 2026

Accident pe DN 69! Un TIR a distrus o Dacia ”papuc” pe DRUMUL MORȚII! FOTO/VIDEO

1 minute citire
accident dn 69 dacia papuc tir 5

Un TIR înmatriculat în Serbia a acroșat un autoturism Dacia Pick-up, pe care l-a aruncat în șanț, însă în urma impactului dintre cele două autovehicule, ocupanții Daciei reușind să iasă singuri din mașină.

Incidentul rutier s-a petrecut pe DN 69, la kilometrul 12+600m în apropiere de comuna Sânandrei, iar din primele concluzii se pare că șoferul TIR-ului a încercat să depășească ”papuc-ul” încărcat cu unelte și alte materiale de construcții, însă văzând că nu poate efectua această manevră, deși se afla deja pe sensul opus, la revenirea pe banda sa, autotrenul a acroșat Dacia, autoturismul fiind avariat serios și aruncat în afara carosabilului cu tot cu cei trei ocupanți ai vehicolului. Mașina s-a rostoglit, făcând o rotire de 360 de grade, după care a ajuns înapoi, pe roți.

La fața locului s-au deplasat și Poliția și Serviciul de Ambulanță, întrucât ocupanții mașinii au necesitat îngrijiri medicale, doi dintre aceștia fiind transportați de urgență la spital. Cei doi sunt în afara oricărui pericol, în timp ce al treilea ocupant al mașinii, pasagerul de pe bancheta din spate, a scăpat doar cu câteva zgârieturi și cu un șoc puternic.

O betonieră aflată în bena autoutilitarei a rămas ”înfiptă” în masca TIR-ului, iar Dacia Pick-up este distrusă în totalitate.

Polițiștii ajunși la fața locului au demarat o anchetă în acest caz, șoferul TIR-ului urmând să răspundă pentru faptele sale.

DN 69 a fost blocat pe o bandă de mers, traficul fiind îngreunat datorită acestui accident.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=lhooRGnF0CE&feature=youtu.be]

accident dn 69 dacia papuc tir 1
accident dn 69 dacia papuc tir 1
accident dn 69 dacia papuc tir 2
accident dn 69 dacia papuc tir 2
accident dn 69 dacia papuc tir 3
accident dn 69 dacia papuc tir 3
accident dn 69 dacia papuc tir 4
accident dn 69 dacia papuc tir 4
accident dn 69 dacia papuc tir 5
accident dn 69 dacia papuc tir 5
accident dn 69 dacia papuc tir 6
accident dn 69 dacia papuc tir 6
accident dn 69 dacia papuc tir 7
accident dn 69 dacia papuc tir 7
Accident pe DN 6901
Accident pe DN 6901
Accident pe DN 6902
Accident pe DN 6902
Accident pe DN 6903
Accident pe DN 6903
Accident pe DN 6904
Accident pe DN 6904
Accident pe DN 6905
Accident pe DN 6905
Accident pe DN 6906
Accident pe DN 6906
Accident pe DN 6907
Accident pe DN 6907
Accident pe DN 6908
Accident pe DN 6908
Accident pe DN 6909
Accident pe DN 6909
Accident pe DN 6910
Accident pe DN 6910
Accident pe DN 6911
Accident pe DN 6911
Accident pe DN 6912
Accident pe DN 6912
Accident pe DN 6913
Accident pe DN 6913
Accident pe DN 6914
Accident pe DN 6914
Accident pe DN 6915
Accident pe DN 6915
Accident pe DN 6916
Accident pe DN 6916
Accident pe DN 6917
Accident pe DN 6917
Accident pe DN 6918
Accident pe DN 6918
Accident pe DN 6919
Accident pe DN 6919
Accident pe DN 6920
Accident pe DN 6920

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate