Amenzi de peste 50.000 de lei în ianuarie.Vezi bilanţul Grupării Mobile a jandarmilor timişoreni, pe prima lună din an

- Advertisement -

Pe durata executării misiunilor de asigurare a ordinii publice, atât independent cât şi în cadrul misiunii de menţinere a ordinii publice desfăşurate în comun cu poliţiştii şi cu alte instituţii cu atribuţii pe acest segment de activitate, jandarmii timişoreni au aplicat un număr de 247 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 50.150 lei. Pentru clarificarea situaţiilor privind acest tip de sancţiuni, au fost conduse la sediul Grupării Mobile de Jandarmi, un număr de 28 de persoane.

Jandarmii timişoreni au început anul 2015 constatând un număr de 50 de infracţiuni, 3 dintre ele fiind săvârşite de către minori. Infracţiunile constatate au vizat fapte incriminate de Codul Penal, fapte contra persoanei, precum şi alte fapte incriminate de legi speciale.

Datorită încadrării ca infracţiune a faptei de deţinere şi comercializare de produse de contrabandă, jandarmii acordă o atenţie deosebită şi acestei activităţi desfăşurate de unii cetăţeni şi ca urmare desfăşoară o serie de acţiuni de prevenire şi combatere pe această linie precum cele desfăşurate deja în această lună în pieţele din municipiul Timişoara.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare