AMENZI uriase dupa ce au dat BUZNA, cu TIR-ul, in zone interzise din Timisoara

- Advertisement -

Polițiștii locali din Timișoara au aplicat sancțiuni de peste 42.000 lei conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care circulă sau parchează în locuri interzise din Timișoara.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează periodic, punctual, pe linia depistării conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile actelor normative în vigoare referitoare la circulația mașinilor grele pe raza municipiului Timișoara. Astfel de acțiuni sunt organizate atât ca răspuns la sesizările cetățenilor care reclamă circulația sau parcarea de autovehicule de mare tonaj în locuri în care aceste lucruri sunt interzise, dar și ca urmare a constatărilor proprii. Din verificările în teren reiese că persoanele care conduc astfel de autovehicule nu țin cont de indicatoarele rutiere care interzic pătrunderea în anumite perimetre, nu respectă prevederile legate de achitare a taxei de tranzit, iar alții parchează mașinile grele pe raza orașului.

Timp de două zile s-a acționat în toate zonele orașului, constatându-se încălcări ale actelor normative în vigoare, respectiv ale prevederilor OUG 195/2002, în HCL 638/2013 în HCL 486/2006, de către conducătorii autovehiculelor de mare tonaj, pe străzi precum Demetriade, Arieș, Cetății și chiar Bulevadrul Liviu Rebreanu. ”Au fost aplicate un număr de 22 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 42.600 lei, în funcție de faptă. Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile pe această linie și atrage din nou atenția conducătorilor auto de autovehicule de mare tonaj să respecte legislația în vigoare și, de asemenea, să se informeze atunci când ajung în Timișoara, să urmărească indicatoarele rutiere care restricționează sau interzic accesul pe anumite sectoare de drum, să achite taxele în cazul în care tranzitează Timișoara, să nu parcheze autovehiculele grele pe teritoriul Timișoarei și să nu circule decât pe rutele stabilite”, transmit oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Simonis, pe Facebook, despre Robu: invidios, ca Ceauşescu!

Nicolae Robu a câştigat alegerile pentru şefia PNL Timiş...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie