Casa de Sticlă și Orașul de Hârtie: Prioritățile absurde ale administrației Fritz

În timp ce Timișoara se sufocă sub praful șantierelor neterminate, craterele din asfalt distrug suspensii pe bandă rulantă, iar infrastructura urbană dă semne clare de colaps, primarul Dominic Fritz găsește de cuviință să se laude pe Facebook cu… o seră.

Mai exact, o „casă de sticlă” inaugurată în Parcul Copiilor. Un spațiu unde părinții pot bea o cafea, copiii se pot juca, iar tinerii învață o meserie. Pe hârtie, pare frumos. În realitate, pare o insultă la adresa unei comunități care trăiește zilnic printre gropi, lucrări neterminate și promisiuni neonorate.

Când ceaiul, zahărul și PR-ul țin loc de administrație

Ca și cum nu era de ajuns teatrul cu „spațiul educațional prietenos”, zilele trecute a ieșit la iveală o nouă mostră de „prioritizare” a fondurilor publice: în birourile STPT, se trăiește dulce.

• 200 de pliculețe de zahăr: 3.390,99 lei
• Ceai de fructe de pădure: 2.659,80 lei
• Total: aproape 1.100 euro

Se pare că la STPT nu se freacă doar menta, ci și pliculețele de ceai, pe bani publici. În timp ce călătorii îngheață în stații și se roagă să nu rateze următorul autobuz (care oricum întârzie), în birouri se tratează viroze cu zahăr scump și arome de pădure.

Poate au prins o răceală colectivă. Sau poate îndulcesc viața de funcționar în fața unui oraș amar.

O administrație ruptă de realitate

În loc să vedem soluții reale pentru traficul sufocant, pentru transportul în comun care scârțâie, pentru străzile care arată ca după bombardament, suntem invitați să ne bucurăm de ceaiuri, zahăr și „oaze educaționale”. E ca și cum ai da unei familii flămânde o broșură cu rețete vegane.

Timișoara nu are nevoie de PR cu vitralii, ci de normalitate: străzi reparate, tramvaie care vin la timp, curățenie și respect față de banii publici.

Cât de cinic să fie un edil ca să creadă că o cafenea într-o seră sau un plic de ceai la suprapreț pot spăla rușinea unei administrații care pare complet dezinteresată de nevoile reale ale cetățenilor?

Un oraș abandonat sub zâmbete prefăcute

De la „smart city” la „oraș verde” și acum la „casă de sticlă”, totul sună bine în postările de pe Facebook. Dar realitatea, așa cum o trăiesc timișorenii zi de zi, e cu totul alta: e o combinație de frustrare, oboseală și sentimentul că sunt mințiți în față.

Domnule Fritz, Timișoara nu e laboratorul dumneavoastră de PR. Nu avem nevoie nici de ceai, nici de sclipici. Avem nevoie de administrație.