CONCURS de lansare a pistei de cicloturism ce leagă Timișoara de Serbia. Când are loc evenimentul

- Advertisement -

Așa cum bine știți, ABA Banat, împreună cu CJ Timiș și Primăria Zrenjanin (Serbia), implementează prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia, proiectul “Valorificarea potenţialului turistic transfrontalier, incluzând piste de cicloturism de-a lungul râului Bega, în aval de Timişoara”. Acest proiect a fost finalizat, iar data lansării oficiale, a pistei care leagă Timișoara de Serbia, se apropie.

În cadrul proiectului s-au executat 37 km de pistă pe coronamentul digului Begăi pe o lățime de 2 metri. Au fost montate 8 refugii laterale pentru bicicliști dotate cu coș de gunoi și loc pentru parcarea bicicletei și numeroase bariere pentru oprirea traficului autovehiculelor pe dig, având în vedere că acesta este interzis.

Lansarea pistei de cicloturism va avea loc printr-un concurs de biciclete organizat în data de 25 martie 2015 în dreptul ecluzei de la Sînmihaiu Român, punct de maxim interes turistic de-a lungul traseului. Începând cu ora 12:00 va avea loc o scurtă prezentare a istoriei lucrărilor hidrotehnice și hidroameliorative din zonă și un concurs de ”slow-bike” între locuitorii din comuna Sînmihaiu Român și partenerii de proiect, pe 3 categorii de vârstă: adolescenți, adulți și seniori.

Locația a fost aleasă pentru a atrage atenția tuturor că la numai 8 km de oraș se află o ecluză realizată la începutul secolului trecut, ca parte a lucrărilor ce au făcut din Bega motorul dezvoltării regiunii, iar scopul evenimentului este atragerea tuturor categoriilor de vârstă spre activități sportive, recreative și turistice desfășurate într-un mediu cât mai sănătos!

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

STPT reia transportul cu vaporaşele pe Bega, din 1 martie!

Transportul public de pe Canalul Bega își reia activitatea...

Patru candidaţi au rămas în cursa pentru funcţia de director al Poliţiei Locale Timişoara!

Patru candidați admiși la concursul pentru postul de director...

Angajări din sursă externă la Poliție! În Timiș sunt disponibile 18 posturi

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș scoate la concurs 18...

Planeta USR+: Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș, s-a făcut de mirul lumii!

Din proaspăta postură de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare