Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Primăria Timişoara, concurs de foto şi video ţinut la secret. Nota internă emisă de Robu

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Iubiţi Timişoara şi sunteţi pasionat de fotografie? Aveţi şansa să participaţi la un concurs inedit organizat de primărie, prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara. Asta teoretic, pentru că practic…situaţia este puţin mai complicată. Primarul Nicolae Robu a cerut, prin notă internă, în data de 10 fabruarie, organizarea a două concursuri dedicate pasionaților de foto și video. Aceștia trebuie să trimită până în 15 martie, fotografii și videclipuri cu capitala Banatului către Casa de Cultură, care ar urma să se ocupe de concurs. Practic, informația nu a ajuns la presă și nici la cei vizați decât astăzi, la aproape o lună de zile de la emiterea notei interne.

„Constatând că un număr de confrați timișoreni, pasionați de fotografie, aduc orașului nostru servicii deosebite de promovare, prin minunate fotografii și clipuri video, am considerat că este corect să le recunoaștem meritele și să le și răsplătim. În acest sens, am cerut Casei de Cultură a Municipiului să declanșeze un concurs, „Top 100 cele mai frumoase fotografii din Timișoara” și „Top 10 cele mai frumoase clipuri video cu Timișoara”. Rog a se citi nota internă atașată. Propunerile se vor depune pe CD/DVD/stick, după caz, la Casa de Cultură a Municipiului”, a explicat primarul Robu pe Facebook.

Primăria Timişoara, concurs de foto şi video ţinut la secret. Nota internă emisă de Robu 1

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore