Începând cu ora 11.30, echipe mixte formate din poliţiştii de investigare a fraudelor, ordine publică, comisari ai Gărzii Financiare şi reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Timiş au efectuat controale, pe raza judeţului, la 16 societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate comerţul cu carne şi produse din carne, în vedere prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.
Acţiunea a vizat identificarea societăţilor care desfăşoară activităţi fără îndeplinirea condiţiilor sanitar-veterinare, se aprovizionează cu marfă de la abatoare neautorizate sau nu o înregistrează în evidenţele contabile, veniturile astfel obţinute fiind însuşite de către reprezentanţii societăţilor, cauzându-se prejudicii bugetului consolidat al statului.
Cu această ocazie, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 23100 de lei pentru nerespectarea condiţiilor legale de depozitare a produselor şi neîntocmirea documentelor de evidenţă contabilă a mărfurilor aflate pe stoc.
Au fost indisponibilizate peste 80 de kg de carne şi produse din carne neetichetate corespunzător sau cu termen de valabilitate expirat.
Au fost ridicaţi în vederea confiscării 16000 de lei, reprezentând veniturile realizate de către o societate comercială care a funcţionat în perioada în care activitatea ii era suspendată.
Totodată, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale au fost invitaţi la sediul I.T.M. pentru a oferi detalii cu privire la situaţia contractuală a angajaţilor.

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.