„Dăruieşte şi primeşte” – eveniment caritabil cu licitaţie de artă, degustare de vin şi specialităţi gastronomice

- Advertisement -

Organizaţia neguvernamentală Bethany caută să aducă o rază de bucurie în inimile micuţilor fără posibilităţi, cu ocazia sărbătorilor pascale. Sub egida „Dăruieşte şi primeşte”, timişorenii cu suflet mare sunt invitaţi pe data de 9 aprilie, începând cu orele 19:00, la un eveniment caritabil ce va avea loc la Enoteca de Savoya din Piaţa Unirii. Participanţii vor putea lua parte la o licitaţie de artă, în cadrul căreia vor fi puse spre vânzare tablouri ale unor consacraţi pictori, bijuterii unicate şi alte astfel de obiecte. De asemenea, Uica Mihai, cunoscutul bucătar de la „Sărea în bucate” va pregăti cele mai delicioase specialităţi gastronomice asezonate cu o degustare de vin.

Fundaţia Bethany activează în domeniul serviciilor sociale din 1991, urmărind îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor şi familiilor. Punând accent pe nediscriminarea, solidaritatea, transparența, profesionalismul, aceştia au reuşit de-a lungul celor 20 de ani de activitate să trezească zâmbete şi sentimentul speranţei în rândul celor care nu au prea multe.

sursa foto:caritas-ab.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Curțile interioare și fațadele Palatului Baroc vor fi reamenajate complet

Consiliul Județean Timiș continuă investițiile în patrimoniul cultural și...

Duminică, concerte live cu Raul Moro și Sonatic, la Bastionul Theresia

Duminică, 5 mai, Bastionul Theresia găzduiește două concerte live...

Ultimatumul rușinii: Primăria Timișoara își acoperă eșecurile cu amenințări

Într-un nou episod de aroganță administrativă, Primăria Timișoara, prin...

Din aceeași categorie