Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Deszăpezire cu cântec și contestații, pe drumurile din județ. Care sunt firmele care vor îndepărta zăpada

- Advertisement -

Contestaţii pe bandă rulantă la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Timiş pentru contractarea de firme care să se ocupe de deszăpezirea drumurilor din judeţ. Timişul a fost împărţit în şase zone după cum urmează: Zona I (zona de vest – Sânnicolau Mare – 158, 2 km), Zona II (zona de nord – Timișoara-Pișchia – 166 km), Zona III (zona de sud – Deta – 236,5 km), Zona IV (zona de sud-est – Buziaș – 151,5 km, Zona V (zona de nord-est – Bethausen – 170, 1 km) şi Zona VI (zona de est – Făget-Fârdea – 285, 4 km).

„În urma finalizării procedurii de licitație deschisă, au fost încheiate, pentru zona V, cu SC COMPACT PRODUCT SRL, un acord-cadru, cu durata de 4 ani și un contract subsecvent pentru perioada 20 noiembrie 2017 – 15 martie 2018, cu valoarea de 1.108.565,18 lei.
În cazul zonei VI (Făget-Fârdea), câștigătoare a licitației a fost declarată firma TECHNOCER SRL, urmând ca, respectând toate cerințele legale, în 28 noiembrie, să fie încheiat atât acordul-cadru, cât și contractul pentru perioada iernii 2017-2018, a cărui valoare este de 2.029.417,17 lei”
, a anunţat CJ Timiş.

„Deoarece pentru celelalte patru zone, au fost depuse contestații la licitații, iar soluționarea acestora poate însemna o perioadă foarte lungă de timp, am decis să organizăm negociere directă cu toate firmele care au participat la licitație și care au îndeplinit criteriile tehnice cerute de noi prin caietul de sarcini. Negocierea s-a încheiat și avem semnate contracte și pentru zonele I, II, III și IV. Este vorba de contracte care încetează în momentul în care sunt soluționate contestațiile la licitații. Durata maximă a acestor contracte este de patru luni. Consider că suntem în grafic, în condițiile în care astăzi avem finalizată întreaga procedură și avem contracte încheiate”, a declarat preşedintele instituţiei, Călin Dobra.

„Astfel, de activitatea de deszăpezire și combatere a poleiului de pe drumurile județene se vor ocupa: Asocierea SC ELF ROAD SRL și SC INTECO HOLDING SRL (zona I; valoarea contractului este 1.190.416,49 lei), Asocierea SC ELDICLAU SRL și SC HOMESTRADE SRL (zona II; valoarea contractului este 1.272.092,40 lei), SC AXELA CONSTRUCȚII SRL (zona III; valoarea contractului este 1.565.914,34 lei) și SC MNG TRANS SRL (zona IV; valoarea contractului este 1.387.360,75 lei)”, a mai informat instituţia.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore