Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

A fost CUTREMUR în Banat. Mișcarea seismică s-a simțit și la Timișoara

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.
FLIGHT FESTIVAL 2023

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 31 octombrie spre 1 noiembrie 2014, zona Banatului și nu doar atât a fost scuturată de o mișcare tectonică. Conform Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 1:00:04 (ora 23:00:04 UTC) și a avut o intensitate de 4,8 grade pe scara Richter.

Epicentrul mișcării pământului a fost în județul Caraș-Severin, motiv pentru care acesta sa resimțit de la Timișoara până la Craiova, dar și în Serbia, până la Belgrad. întrucât adâncimea la care s-a produs seismul a fost de numai 4 kilometri.

După numai 41 de minute, mai exact la ora 1:41:05, seismul a avut și o replică, mai mica din punct de vedere al intensității, însă cu același epicentru. Epicentrul a coborât cu circa un kilometruu, iar intensitatea a fost de numai 2,5 grade pe scara Richter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare