Grindeanu îi cere lui Ponta bani pentru spitalul de copii. Cât ne va mai ignora Bucureștiul?

- Advertisement -

Deși campania electorală a lui Sorin Grindeanu în Timișoara s-a bazat pe atragerea de fonduri pentru un corp nou la spitalul de copii Louis Țurcanu, municipalitatea nu a văzut, deocamdată, niciun ban de la Guvernul Ponta. După mai multe atacuri și acuze între PSD și PNL, după ruperea USL, pe marginea acestui proiect, deputatul a declarat că a lăsat deoparte neînțelegerile politice și, de la tribuna parlamentului, a cerut Guvernului și Ministerului Sănătății bani pentru corpului B, care urmează să fie construit cu fonduri din bugetul local.

Vreau să fac astăzi apel la factorii responsabili – Guvern şi Ministerul Sănătăţii – să aloce banii necesari pentru construirea noului corp al spitalului. Sănătatea copiilor din vestul ţării trebuie pusă deasupra unor neînţelegeri de natură politică sau a unor orgolii. Înainte de a fi politician, sunt tată. În plus, consider că am o responsabilitate faţă de cei 33 de mii de semnatari ai campaniei civice şi de oamenii care m-au ales să-i reprezint aici în Parlament, să le reprezint interesele. Iar Spitalul de Copii Louis Ţurcanu este un interes comun al timişorenilor, cărora li se adaugă arădenii, hunedorenii, cărăşenii şi alţi locuitori din zonele Banatului şi Ardealului”, a declarat Grindeanu.

Rămâne de văzut dacă timișorenii vor vedea vreun ban de la București sau, după cum suntem obișnuiți, Capitala ne va ignora în continuare.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare