Ianna Novac, nerăbdătoare să urce pe scenă cu ocazia Zilelor Orașului Sânnicolau Mare. Ce le promite soprana celor care vor fi prezenți

- Advertisement -

Mai puțin de o zi îi desparte pe locuitorii orașului Sânnicolau Mare de sărbătoarea Zilelor Orașului. Dacă vineri seara, pe scena teatrului de vară din spatele castelului Nako vor concerta artiști de muzică populară precum Florin Ionaș-Generalul, Lele Crăciunesc sau Claudia Ionaș, sâmbătă sânmicloșenii vor avea parte de un recital din partea celor de la Voltaj, de departe cel mai așteptat moment.

Duminică, în ultima zi a sărbătorii, în scenă va intra Ianna Novac, soprana care a anunțat că de abia așteaptă să revină acolo unde se simte cel mai bine, pe scenă. Moldoveanca a promis o seară plină de surprize celor care vor veni alături de ea, cu melodii care vor ajunge direct la inimile publicului, dar și cu o ținută marcată remarcabilă.

„Mi-a fost foarte dor de public și de abia așteptam să urc din nou pe scenă. Nu există niciun loc în lumea asta în care să mă simt atât de bine cum mă simt în fața oamenilor care apreciază muzica bună și momentele de calitate. Duminica aceasta voi fi alături de locuitorii din Sânnicolau Mare, unde vom sărbători împreună Zilele Orașului. Este o mare bucurie pentru mine să le pot ura <<La mulți ani>> și să ne bucurăm împreună de aceste momente”, a declarat soprana Ianna Novac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

USR–Trădarea finală și complicitatea cu extremiștii care amenință România

Dacă mai era nevoie de o dovadă că USR...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

Accident la Sannicolau Mare. Trei masini au intrat in coliziune, trei oameni raniti

Accident în această dimineață, în Timiș. Trei mașini, din...

Garaj cuprins de flacari la Sannicolau Mare

Panică în Sânnicolau Mare, astăzi, după ce un garaj...

ALERTA in Timis: tanara de 17 ani, rapita cu masina de un barbat bolnav psihic

Alertă în judeţul Timiş. Oamenii legii au avut parte...